Menu

Jandarmi

0 Comentariu

Doi jandarmi reşiţeni intră în ring la Campionatul de UNIFIGHT de la Buziaş

Ministerul Afacerilor Interne organizează în perioada 17-19 aprilie, la Buziaş, Campionatul UNIFIGHT, ediţia 2018. Competiţia adună participanţi din toate structurile ministerului, pompieri, poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră din toată ţara. Judeţul Caraş-Severin va fi reprezentat de doi luptători din cadrul Detaşamentului 1 Mobil, respectiv plt. maj Ivaşcu Cosmin şi plt. adj. Lohon Daniel, ambii practicând sporturi de contact.

0 Comentariu

Cel mai scump hobby de sfârşit de săptămână, pescuitul fără permis

La sfârşitul săptămânii trecute, pescarii au ieşit să se delecteze. Din nefericire, unii dintre ei nu au avut permisele la ei şi au plătit în schimb amendă. Jandarmii cărăşeni au făcut în 14 aprilie, controale pe albia râului Bîrzava, dar și în zona lacurilor Secu și Medreș unde se practică pescuitul amator. Şi au găsit patru pescari ce au încălcat prevederile legii.

0 Comentariu

Prefectura a fost „asediată”! Un deosebit exerciţiu demonstrativ de Ziua Jandarmeriei Române

În fiecare an, la 3 aprilie, este sărbătorită Ziua Jandarmeriei Române, marcând astfel data la care, în 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: "Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi". Pentru a marca acest eveniment, jandarmii cărăşeni au organizat astăzi o serie de acţiuni. În prima parte a zilei, în Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean, a avut loc şedinţa omagială dedicată Zilei Jandarmeriei Române - 168 ani.

0 Comentariu

Ultimele pregătiri pentru Ziua Jandarmeriei la Reşiţa

Mâine, 3 aprilie, jandarmii cărăşeni vor organiza o serie de acţiuni dedicate Zilei Jandarmeriei Române. Toţi cei interesaţi de activitatea jandarmilor o pot face începând cu ora 10.00 la diferitele puncte de prezentare, iar de la ora 11.30, vor avea loc şi câteva exerciţii demonstrative.

0 Comentariu

Jurnaliştii s-au întrecut în mânuirea armei sub atenta îndrumare a jandarmilor

Jandarmeria Română împlineşte anul acesta 168 de ani de la înfiinţare. Astfel, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin a organizat o serie de evenimente premergătoare zilei de 3 aprilie- Ziua Jandarmeriei Române. Ieri, 28 martie, reprezentanţii inspectoratului au dat din nou ocazia jurnaliştilor cărăşeni să se întreacă în poligonul de trageri. De această dată, s-au folosit clasicele pistoale Carpaţi, iar după instructajul aferent, ziariştii au trecut la treabă. După ce s-au tras câteva focuri de acomodare, sub atenta supraveghere a jandarmilor, jurnaliştii au început concursul.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog