Menu

Matei Lupu

Matei Lupu: „Datoria Prefecturii am rezolvat-o personal, dar domnul primar nu ştie acest lucru”

Referitor la declaraţia făcută de Ioan Popa cum Instituţia Prefctului ar avea o datorie de 80.000 lei la Primăria Reşiţa, Matei Lupu, prefectul judeţului spune că situaţia este alta.

„Ar fi extraordinar dacă domnul primar şi-ar face datoria de primar şi să se uite foarte bine cine e dator la cine. Prefectura nu are datorii şi chiar dacă ar fi avut una, eu personal am rezolvat-o. Domnul primar nici măcar nu ştie că această problemă a fost rezolvată”, a spus Lupu.

Peste 2.900 de abonaţi din Caraş-Severin sunt şi astăzi fără curent electric

La ora 10.00, în Caraş-Severin erau 2.997 de abonaţi nealimentaţi cu energie electrică şi 22 de localităţi. Aseară, 18 decembrie, în urma discuţiei autorităţilor cu Raed Arafat s-a dispus suplimentarea numărului de generatoare care să fie repartizete judeţului.

Astfel, au fost deja montate grupuri electrogene care funcţuinează la Valea pai, Cornuţel, Fârliug, Vermeş şi Dognecea. În această dimineaţă, Matei Lupu, prefectul judeţului şi-a arătat nemulţumirea faţă de organizarea celor de la Enel, spunând că trebuie suplimentate forţele din teren.

Prefectul ajunge acasă. Matei Lupu îi aşteaptă pe cei din Moldova Nouă să îi prezinte problemele cu care se confruntă

Programul de audienţe în teritoriu al prefectului Matei Lupu pentru anul 2018 a ajuns aproape la final. Miercuri, 12 decembrie cetăţenii din Moldova Nouă îi pot spune reprezentantului guvernului în Caraş-Severin cu ce probleme se confruntă.

Mihaela Şchiopu, putătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Caraş-Severin spune că întâlnirea din Clisura Dunării va avea loc în Sala de Şedințe a Primăriei Oraşului Moldova Nouă, cu începere de la ora 11.00.

Prefectul Matei Lupu pleacă în teritoriu, la Caransebeş, pentru a se întâlni cu cetăţenii

Miercuri, 14 noiembrie, prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu va ajunge la Caransebeș pentru a putea sta de vorbă cu cetăţenii.

Întâlnirile prefectului Lupu cu locuitorii Aninei

Audienţele acordate în teritoriu de prefectul judeţului Caraş-Severin, domnul Matei Lupu, vor continua miercuri, 24 octombrie 2018, la Anina.

Întâlnirea reprezentantului Guvernului în teritoriu cu publicul interesat - aşteptat și din zona limitrofă orașului spre a-şi expune problemele stringente, ce vizează atribuțiile și competenţele legale ale instituţiei prefectului – va avea loc în sala de audiențe a Primăriei Oraşului Anina, cu începere de la ora 11.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog