Menu

Moldova Nouă

0 Comentariu

Primarul Torma, despre „rânjetul mişelesc al călăilor” mineritului din Clisura Dunării

Adrian Torma

Deşi la Moldova Nouă despre minerit se vorbeşte doar la timpul trecut, Sfânta Muceniţă Varvara, ocrotitoarea spirituală a minerilor, continuă să fie invocată în fiecare an, în 4 decembrie, dată importantă în calendarul ortodox. Aşa s-a întâmplat şi luni, când au fost comenoraţi toţi cei care au murit în timpul activităţii lor profesionale.

0 Comentariu

Dublă sărbătoare la Moldova Nouă odată cu 1 Decembrie

Ziua Naţională de anul acesta are o semnificaţie aparte pentru oraşul Moldova Nouă. Astfel, se împlinesc 300 de ani de la prima atestare documentară a oraşului, iar cu acest prilej, profesorul Andrei Nistoran va lansa în premieră lucrarea „Monografia Orașului Moldova Nouă". Lansarea va avea loc vineri, pe 1 decembrie, la Casa de Cultură Moldova Nouă, începând cu ora 12.00, imediat după încheierea manifestărilor organizate la Monumentul Eroilor din Parcul Central al orașului.

0 Comentariu

Sărbătoarea toamnei la Moldova Nouă

Astăzi începe la Moldova Nouă „Festivalul Toamnei”, manifestare aflată abia la ediţia a II-a, dar care promite să dureze mult timp de acum încolo.

Până duminică, 8 octombrie, producătorii îşi vor expune produsele agricole, precum şi preparatele tradiţionale. Locaţia aleasă, faleza Dunării, unde sunt amenajat standuri pentru producători şi comercianţi.

Ca la fiecare sărbătoare de acest gen, nu putea să lipsească muzica şi voia bună, pe scenă urmând să intre, în fiecare seară de la 17-22, îndrăgiţi solişti de muzică populară.

0 Comentariu

Războiul dintre PSD şi primarul liberal din Moldova Nouă s-a mutat pe Facebook

Adrian Torma

La un an şi patru luni de la câştigarea alegerilor de la Primăria Moldova Nouă, disputele dintre PSD, organizaţia orăşenească, şi primarul Adrian Torma, au intrat într-o etapă nouă, cea a înjurăturilor şi jignirilor postate pe Facebook. Torma mărturiseşte că mesajele vin de pe conturi false, iar cei care procedează în acest fel sunt frustraţi din cauza schimbării care a avut loc la nivelul primăriei, în urma votului din iunie 2016.

0 Comentariu

Prostituţie la Londra, cu proxeneţi din Moldova Nouă

Polițiștii de combatere a criminalității organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Caraș-Severin au efectuat șapte percheziții într-o cauză în care se fac cercetări pentru trafic de persoane pe relația România-Anglia.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog