Menu

Octavian Doclin

0 Comentariu

Nume de rezonanţă premiate la Colocviile „Reflex”: Toma George Maiorescu şi Silviu Oravitzan

A treia zi și ultima, 15 iunie 2018, a Colocviilor „Reflex“, de la Băile Herculane, ediția XVIII-a, a început cu prezentarea celui mai nou număr al revistei „Reflex”, de către redactorul-şef, Octavian Doclin, și a volumului apărut de curând, „Docliniada“, a continuat cu festivitatea de premiere a scriitorului Toma George Maiorescu și a artistului plastic, Silviu Orăvitzan, şi s-a încheiat cu un regal de poezie, denumit „Rotonda Poeților ‒ Pietre pentru templul meu”.

0 Comentariu

Colocviile „Reflex” de la Băile Herculane, cu mulţumiri şi rezultate notabile

Miercuri, 13 iunie, au început la Băile Herculane, Colocviile „Reflex“, ediția XVIII-a. Organizatorii, Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS) s-au bucurat de prezența numeroasă a unor oameni de cultură din județ și din țară.

0 Comentariu

De mâine, la Băile Herculane, încep colocviile revistei Reflex

În zilele de 13-16 iunie, la Băile Herculane – Hotel Golden Spirit - vor avea loc Colocviile Revistei „REFLEX”, ediţia a XVIII-a, sub genericul: „MAREA UNIRE – ÎNCEPUT DE EPOCĂ”.

Deschiderea Colocviilor este programată, începând cu ora 17, în Sala de Conferinţe, prilej de prezentare a invitaţilor de către responsabilul Proiectul Reflex, Octavian Doclin, redactorul şef al revistei REFLEX.

0 Comentariu

Gabriela Şerban oferă o cafea literară la Bocşa

Managerul cultural al Bibliotecii Orăşeneşti „Tata Oancea” din Bocşa, Gabriela Şerban, îi adună la o cafea pe scriitorii Gheorghe Jurma, Octavian Doclin, Viorel Dorel Cherciu, Constantin Tufan Stan, Adriana Weimer şi Marcu Mihail Deleanu, sub semnul vărsătorilor! Evenimentul va avea loc miercuri, 21 februarie, de la ora 14.00, la Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea” din Bocşa.

0 Comentariu

Octavian Doclin, poetul din subterane, la 68 de ani

Octavian Doclin, născut în 17 februarie, în comuna Doclin, judeţul Caraş-Severin, împlineşte, astăzi, 68 de ani. Tavi a făcut şcoala generală la Doclin şi liceul la Grădinari. A urmat cursurile Institutului Pedagogic Oradea, secţia română-franceză (1969-1972). A fost profesor în Bixad, jud. Satu Mare, apoi a fost referent la Centrul Judeţean de Cultură şi Civilizaţie Tradiţională Caraş-Severin, din 1977, până în anul 2010, când s-a pensionat. Este redactor-şef la revista „Reflex" din Reşiţa, director al Editurii „Modus HP”, Reşiţa.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog