Menu

pensii

0 Comentariu

Valeria Schelean-Şomfelean: „PSD fură din pensia celor care muncesc şi contribuie astăzi”

Valeria Schelean-Șomfelean

Consecventă principiilor sale liberale, asumându-şi rolul de opoziţie constructivă, deputata PNL de Caraş-Severin, Valeria Schelean-Şomfelean, continuă să aducă acuze partidului aflat la guvernare, considerând că prin reducerea contribuţiilor la Pilonul II de pensii, PSD fură din pensia celor care muncesc şi contribuie astăzi.

0 Comentariu

Liberalii atacă cinismul afişat de PSD faţă de cinci milioane de pensionari

Senatorul PNL de Caraş-Severin, Marcel Vela, a susţinut sâmbătă dimineaţa o conferinţă de presă la sediul din Reşiţa al partidului, în care a subliniat „modul cinic”, cu care PSD îi sfidează pe numeroşii pensionari. În opinia liberalilor, PSD a păcălit cinci milioane de români, inclusiv pe cei cu votul cărora a câştigat alegerile din 2016, deoarece legea promisă nu se va aplica în 2018 ci, eventual, în 2019.

1 Comentariu

Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită!

Pericolul dezbinării României nu vine nici din partea ungurilor din Ardeal  şi nici din partea lui Soros, acest bau-bau cu care unii încearcă să ne sperie din când în când, ori a lui Dimitri Rogozin, vicepremierul Rusiei, declarat de UE, implicit şi de Bucureşti, persona non grata. Nici chiar aginturilii străine nu ar putea să ne dezbine aşa cum sunt pe cale să o facă guvernanţii PSD.

0 Comentariu

Nu doar pensiile sunt nesimţite!

Guvernanţii au anunţat că vor schimba legea pensionării militarilor, poliţiştilor şi a celor din servicii. Cică, după intrarea în vigoare a actului normativ, pensiile acestora nu vor fi mai mari decât salariul de încadrare, cum se întâmplă în prezent, ci cel mult 60 % din acesta, ceea ce i-a băgat în sperieţi pe cei care aveau condiţii de pensionare, dar nu se gândiseră să o facă.

0 Comentariu

Nu toate promisiunile din Programul PSD se aplică din luna ianuarie

PSD şi-a axat campania electorală pe un program cu pronunțat caracter social, obiectivele dezbătute au vizat creșterea salariilor, pensiilor și a indemnizațiilor. În cazul pensiilor, promitea și eliminarea contribuțiilor (impozitului și CAS), pentru cele mai mari de 1.000 de lei, dar care nu depășesc 2.000 de lei. Cum însă noul Guvern PSD condus de Sorin Grindeanu nu a fost incestit în luna decembrie, liderul social-democrat, Liviu Dragnea, spune că o parte dintre măsurile promise vor intra în vigoare începând cu 1 februarie.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog