Menu

proteste Reşiţa

0 Comentariu

Protest #rezist la Ţerova! Procentual, protestul a fost mai amplu decât la Reşiţa!

În această seară, s-a înregistrat o premieră în satul Ţerova, localitate cu statut de cartier al municipiului Reşiţa, unde a avut loc prima demonstraţie de protest de tip #rezist. În centrul localităţii, lângă biserică şi Căminul Cultural, s-a protestat paşnic timp de câteva ore. Nu s-au înregistrat violenţe, iar circulaţia nu a fost blocată. Protestul a fost susţinut de un cetăţean, ceea ce înseamnă un raport de 1 la 400 pe localitate, având în vedere că Ţerova are în jur de 400 de locuitori.

0 Comentariu

Deşi mai puţini, reşiţenii susţin protestele naţionale

Protestele programate pentru astăzi la Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării au antrenat şi în municipiul Reşiţa oameni nemulţumiţi de guvernarea PSD şi de controversatele legi ale justiţiei. Astfel, până la ora 20, în centrul civic al municipiului s-au adunat aproape 100 de nemulţumiţi, sub aşteptările celor deja prezenţi.

0 Comentariu

Felix Borcean: „Aş fi ieşit şi împotriva lui Sorin Grindeanu, dar, rămâneam prieteni!”

Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a participat, aseară la protestele organizate de PNL, la Reşiţa, împotriva Guvernului Tudose, a măsurilor fiscale adoptate de acesta. Conform lui Felix Borcean, „revoluţia fiscală” a Guvernului PSD induce o scădere a bugetului Primăriei Caransebeş de 5 milioane de lei. Aceasta, în condiţiile în care bugetul pentru investiţii al Primăriei, anul acesta, a fost de 4,5 milioane de lei.

Prietenii peste politică!

0 Comentariu

Proteste împotriva Guvernului PSD, la Reşiţa: „Nu vrem să ajungem să ne căciulim Bucureştiului!”

Peste 500 de liberali şi simpatizanţi PNL, în principal din Reşiţa şi Caransebeş, au protestat, astăzi, în centrul civic al municipiului Reşiţa, împotriva guvernării PSD. În faţa protestatarilor au vorbit primarul Reşiţei, Ioan Popa, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, primarul oraşului Moldova Nouă, Adrian Torma, şi conslierul local de la Reşiţa Luci Peia. În faţa adunării au mai stat consilierul judeţean liberal Ioan Cojocariu, avocatul Dan Stan, primarul comunei Ezeriş, Ioan Rusu, alţi primari liberali din Caraş-Severin.

0 Comentariu

Transferul taxelor pe angajaţi e imoral, e periculos şi îngraşă! Îi îngraşă pe angajatori!

Sindicatele membre ale Cartelului Alfa au stabilit pentru această toamnă un calendar de proteste la nivel naţional, proteste care vizează în principal două teme, respectiv intenţia Guvernului Tudose de a transfera toate taxele sociale de la angajator la angajat, precum şi modificarea Legii nr. 62 din 2011, pentru a permite deblocarea negocierilor între angajatori şi sindicate, pentru încheierea contractelor colective de muncă.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog