Menu

Radu Cernătescu

0 Comentariu

Radu Cernătescu, nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România

Scriitorul reşiţean Radu Cernătescu este nominalizat pentru primirea Premiului Uniunii Scriitorilor din România, la secţiunea „Cartea de eseu, critică şi istorie literară”, pe 2016. Nominalizarea a fost făcută, anul acesta, de către un juriu alcătuit din: Al. Călinescu, Livius Ciocârlie (preşedinte), Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Eugen Negrici, Alex Ştefănescu şi Simona Vasilache. Juriul l-a nominalizat pentru premiu pe Radu Cernătescu, pentru volumul, „Arcanosophia. Repere pentru o fenomenologie a misterului”, editura Junimea, Iaşi 2016.

0 Comentariu

„Arcanosophia” sau Radu Cernătescu în luptă cu dezvrăjirea lumii

Radu Cernătescu şi-a lansat, recent, la Lugoj, volumul „Arcanosophia. Repere pentru o fenomenologie a misterului”, editura Junimea, Iaşi, 2016, o carte despre filozofia ocultă, o „ştiinţă” pe nedrept marginalizată, în opinia autorului, fiindcă filozofia ocultă - filozofia misterelor, ar fi sursa filozofiilor moderne, a religiilor, a artelor, chiar şi a ştiinţelor.

3 Comentarii

Lerui ler! La Reşiţa a fost descifrat înţelesul lui „Ler” din colindele lui Hruşcă!

Vă propun să nu preluaţi (întru totul) nuanţele glumeţe din titlul acestui articol, decât din perspectiva unui „cârlig publicistic”, care poate atrage atenţia, prin ricoşeu, pornind de la numeroasele glume (răutăcioase, desigur), făcute pe seama talentatului cantautor Ştefan Hruşcă, cel care a răspândit, din Canada pân’ la Tisa şi mai departe, în manieră folk, colindele românilor. Aceasta pentru că după 20 de ani de colinde neîntrerupte Hruşcă a fost recepţionat ca un producător de inflaţie în domeniu.

Powered by Jasper Roberts - Blog