Menu

Actualitate

Vine ruga la Reşiţa şi se deviază circulaţia la ieşirea din municipiu

În perioada 26-28 iunie 2015, Primăria Municipiului Reşiţa şi Consiliul Local al Municipiului Reşiţa organizează ,,ZILELE REŞIŢEI ŞI RUGA BĂNĂŢEANĂ“. Evenimentul va avea loc în zona Câlnicel, la ieșirea din municipiu, spre Timișoara. Pentru buna desfăşurare a manifestărilor, Comisia de circulaţie de la nivelul municipiului a hotărât ca, în perioada 24-29 iunie, să se restricţioneze circulaţia tuturor autovehiculelor, pe tronsonul cuprins între Bulevardul Republicii, din dreptul Fabricii de Confecții, şi intersecţia din zona benzinăriei Mol (pasaj CFR).

Plângeri penale împotriva polițiștilor din Bozovici

O poveste halucinantă se consumă de câțiva ani la Prigor, acolo unde un tânăr susține că în mai multe rânduri a fost lovit și agresat verbal de unul dintre lucrătorii Secției de Poliție Bozovici. Iosif D. a făcut plângere la conducerea IPJ Caraș-Severin împotriva agentului respectiv. O altă plângere penală se află din 2014 pe rolul Judecătoriei Oravița.

„Der Spieler” vine de la Viena, la Reşiţa

Teatrul PYGMALION din Viena – Austria prezintă sâmbătă 20 iunie, de la ora 19.00, pe scena Palatului Cultural din Reşiţa, spectacolul în limba germană „DER SPIELER” („Jucătorul”) de Fiodor Dostoievski, o dramatizarea de Reinhold Gugler. Scenografia şi regia: Reinhold Gugler şi Geirun Tino.

Pentru o coadă de pește, nu mai contează unde se pescuiește

Este concluzia la care au ajuns lucrătorii Sectorului Poliției de Frontieră Moldova Veche care au depistat, între Șușca și Divici, două ambarcațiuni pescărești, cu localnici pescuind în zona protejată Parcul Natural Porțile de Fier.

„Cu uşile închise” a deschis uşi de colaborare între Oraviţa şi Coştei - Serbia

Trupa Neica, din Coştei

Trupa „Neica” a Societăţii Cultural Artistice „Mihai Eminescu” din Coştei, Serbia, a prezentat aseară, pe scena Casei de Cultură din Oraviţa, spectacolul „Cu uşile închise” de Jean-Paul Sartre, în regia lui Nicolae Dumitru Vlădulescu. Spectacolul este realizat după textul al filosofului existenţialist francez, Sartre, în care unul din personaje rosteşte celebra cugetare: „Infernul sunt ceilalţi!”

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog