Menu

Articol

Presa, încotro? On-line sau clasic? Aceasta e întrebarea!

Celebra dilemă hamletiană a fost dezbătută şi întoarsă pe toate părţile în cadrul unei întâlniri, a treia din acest an, care marchează 30 de ani de presă liberă în Caraş-Severin. Iniţiatori, Mario Balint şi Daniel Botgros. Gazdă a manifestării, Sala Multimedia din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“ Reşiţa.

Au participat ziarişti cu experienţă în presa scrisă, şi care s-au adaptat între timp noilor condiţii de transmitere a informaţiei către cititor, ziarişti ai noului val, mereu inventivi în privinţa exprimării în spaţiul virtual, bloggeri, cadre didactice, studenţi.

Discuţiile au relevat că mass-media clasică pierde teren de cel puţin zece ani, că ziarul tipărit mai prezintă interes, şi acela scăzut, doar pentru persoanele care nu au putut sau nu au vrut să se adapteze tehnologiei informaţionale şi că viitorul presei este internetul.

Din această perspectivă sumbră pentru unii, s-a pus întrebarea dacă presa on-line va putea să supravieţuiască, din punct de vedere financiar.

Dani Stanciu, cel care a pus bazele ziarului on-line Express de Banat, a vorbit despre strategia adoptată, de extindere în judeţul Timiş, tocmai pentru că în acea zonă a ţării mediul de afaceri este mai generos în comparaţie cu cel din Caraş-Severin.

Mario Balint a vorbit ca un profesionist despre experienţele sale ca reporter de război în Afganistan şi Irak, cu referire la tehnologia de transmitere a informaţiei în timp real pe care o aveau ziariştii de la agenţiile de presă, în comparaţie cu cea deţinută de el, ca trimis al postului public de radio.

Petre Dalea a vorbit despre diferenţele esenţiale dintre un ziarist şi un blogger, fără să minimalizeze meritele incontestabile ale celui din urmă.

Intervenţii pertinente au avut şi Daniel Botgros, Antoaneta Bălănescu, Cristi Franţ, Cristian Chioncel şi Gheorghe Popovici.

Ca de fiecare dată, „Papa“ Gheorghe Jurma a avut ultimul cuvânt, acesta recunoscând că nu este cititor de presă online dar, ca fost director de ziar, s-a întrebat ce se va întâmpla dacă peste cinzeci de ani cineva va vrea să afle ce s-a întâmplat în 2019. Unde va găsi o astfel de informaţie. „Lupii“ tineri i-au explicat că fiecare publicaţie are o arhivă pe un suport electronic, singurul lucru ce trebuie făcut este să ţinem pasul cu tehnologia.

Următoarea acţiune a manifestării ce celebrează 30 de ani de jurnalism liber va avea loc în luna aprilie, la Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“.

Powered by Jasper Roberts - Blog