În luna ianuarie, 253 de persoane ce erau în căutarea unui loc de muncă au reuşit să îşi găsească un job prin intermediul AJOFM Caraş-Severin. Dintre aceştia, 94 au studii gimnaziale, liceale şi postliceale (87), profesionale (29), doar 26 persoane fiind cu studii universitare.
„Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 ianuarie, 87 au peste 45 de ani, 60 au vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, 58 sunt tineri sub 25 de ani, iar 48 au vârsta între 35 și 45 de ani. Cele mai multe persoane încadrate, 155, sunt de sex masculin”, spune Carla Goagă, consilier superior AJOFM.