Menu

Articol

Să tot trăim!

Autor: 

Viena, capitala Austriei, s-a clasat, pentru a zecea oară consecutiv, pe prima poziţie în ediţia pe 2019 a indexului oraşelor care oferă cea mai bună calitate a vieţii din lume, potrivit Reuters. Bucureştiul ocupă locul 109 din cele 231 de oraşe cuprinse în clasamentul realizat de compania de consultanţă Mercer. Nu mă mir! Viena a fost capitală de imperiu. Şi nu numai!

Primele cinci poziţii din Indexul Calităţii Vieţii 2019 realizat de compania de consultanţă Mercer, dat publicităţii miercuri, sînt aproape identice cu clasamentul de anul trecut, cu excepţia Vancouver, care a urcat de pe poziţia a cincea pe cea de-a treia.

„Calitatea vieţii este determinată de mulţi factori, de la accesul la transport public şi nivelul de congestionare a traficului, la disponibilitatea locuinţelor şi unităţilor de învăţămînt internaţionale, la viaţa culturală a oraşului”, a precizat Mercer într-un comunicat.

Brexitul nu a influenţat schimbări majore în clasament în ceea ce priveşte oraşele britanice. Londra este oraşul britanic situat pe cea mai înaltă poziţie, locul 41, în ciuda faptului că s-a clasat pe ultimul loc din Regatul Unit într-un index diferit referitor la siguranţa personală.

Potrivit topului pentru anul 2019, realizat de o altă companie, Cluj-Napoca ocupă primul loc în clasamentul național. În topul mondial, acesta se clasează pe poziția 106. Timișoara ocupă locul 126, Iași 143, iar București se situează abia pe poziția 168.

Astfel, Cluj-Napoca depășește orașe precum Miami (108), Toronto (110), Bruxelles (111), Madrid (112) sau Los Angeles (113). La rîndul său, Timișoara (126) surclasează, printre altele, Barcelona (135) și New York-ul (140).

Potrivit unui studiu realizat de platforma de imobiliare storia.ro şi agenţia D&D Research, anul trecut, Braşovul a fost desemnat ca fiind centrul urban cu cel mai avantajos cost al vieţii din România,

Clasamentul continuă cu oraşele Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Piteşti, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Bucureşti şi Iaşi. La polul opus, oraşele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sînt Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani şi Brăila.

Topul „Forbes Best Cities 2018: Cele mai bune orașe pentru afaceri din România“ plasează Reşiţa pe locul 12, iar UrbanizeHub, coordonat de Graţian Mihăilescu, plasează Reşiţa pe locul 4, după Bucureşti, Suceava şi Constanţa în ceea ce priveşte indexul total CDI (cercetare, dezvoltare, inovare) cu un procent dublu de angajaţi în sectorul HIGH TECH decît Bucureştiul, raportat la forţa de muncă existentă, la număr de angajaţi per total!!!! Nu am înţeles deloc acest clasament, mai ales că, pe locul 5, imediat după Reşiţa, se află Alexandria, cu un procent, pe grafic, de 100% angajaţi în sectorul de înaltă tehnologie! Dar, e bine că sîntem pe 4!

Pentru 2019, nu am găsit Reşiţa în nici un clasament. Deocamdată! Cu siguranţă, cei ce se vor simţi deranjaţi de clasamentele prezentate vor scoate la lumină alte studii care vor dovedi contrariul.

Powered by Jasper Roberts - Blog