Menu

Articol

Serviciul pentru administrarea parcărilor din Reşiţa a trecut la primărie, după scandal şi contre între consilieri

Aleşii locali reşiţeni au aprobat astăzi, într-o şedinţă de îndată, proiectul de hotărâre privind încetarea, prin acordul părţilor, a contractului de concesiune privind exploatarea şi administrarea parcărilor cu plată în Municipiul Reşiţa. Până acum, de acest serviciu s-a ocupat, începând din octombrie 2011, SC AVM PROJECT INVEST SRL Timişoara, firmă administrată de Mariana Harbuzaru, aflată în asociere cu SC REPARK SRL Bocşa şi SC Drumuri Municipale Timişoara.

Iniţial, SCAVM PROJECT INVEST SRL a cedat primăriei reşiţene, cu titlu gratuit, cele 50 de procente deţinute în această Asociere, iar cu timpul acelaşi lucru l-au făcut şi ceilalţi doi concesionari. Este vorba de 16 parcări publice cu plată, fără pază, cu un număr de 648 de locuri de parcare.

Iniţial s-a crezut că nu vor exista discuţii pe acest subiect mult discutat de-a lungul timpului în Consiliul local, un subiect care a trezit numeroase controverse în rândul şoferilor. Lucrurile au luat-o razna în momentul în care consilierii PSD s-au întrebat de ce, oficial, ei au aflat despre acest proiect abia cu 12 minute înainte de şedinţă şi s-au aprins de-a dreptul când au văzut că există şi un act adiţional semnat anul acesta la contractul de concesiune. După care au început contrele între liberali şi social-democraţi. Pe de-o parte viceprimarul Gabriel Duruţ care s-a tot întrebat cine le va da banii înapoi pe abonamente celor care au încheiat deja contracte pe tot anul cu SC AVM PROJECT INVEST SRL.

„Vă propun încă o dată preluarea parcărilor cu titlul gratuit“, a spus primarul Ioan Popa, în timp ce Duruţ a ţinut-o pe a lui: „Să primească oamenii banii înapoi, pe abonamentele plătite deja“. După estimări aproximative, ar fi vorba de vreo 200 de persoane, preţul unui abonament pe un an fiind de 86 de lei. În total, 20.000 de lei. „Cine dă aceste bani?“ s-a întrebat din nou viceprimarul PSD, la care, Ioan Popa a răbufnit: „Domnule viceprimar, le dau eu banii înapoi, personal. Fac public acest anunţ, eu le dau la oameni banii înapoi dacă este cazul, dar haideţi să luăm odată parcările astea, aţi înebunit?“ Duruţ, nu şi nu, banii să fie înapoiaţi, în timp ce liderul de grup PNL Hadrian Popescu s-a băgat şi el în horă: „Mă înnebuneşti de o săptămână, vorbindu-mi de tot felul de combinaţii. Care e hoţia aici, când primim de-a moca un astfel de serviciu?“

Social-democraţii au cerut o pauză de consultări, apoi a urmat alta la o ţigară alături de primar şi consilierii PNL, o nouă tură de contre, pentru ca după o oră de discuţii aprinse proiectul să treacă cu votul tuturor consilierilor prezenţi.

Powered by Jasper Roberts - Blog