Menu

Actualitate

Ca să rămână în România, o vietnameză s-a căsătorit de convenienţă cu un cărăşean

O femeie în vârstă de 46 de ani, din Vietnam, a fost depistată de poliţiştii Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin că şedea ilegal în Caraş-Severin. Mai precis, nu părăsise ţara la sfârşitul perioadei legale de şedere şi nici nu a încercat să-şi reglementeze acest drept.

Potrivit poliţiştilor, asiatica a intrat legal în România, declarând că vine în vizită în România, iar în perioada valabilității vizei s-a căsătorit cu un cetățean român, motiv pentru care a depus documentele pentru prelungirea dreptului de ședere.

Accident cu trei morţi, lângă Lugoj. Victimele, o femeie şi doi bărbaţi, erau din Teregova!

Astăzi după-amiază, pe DN 6, între Timişoara şi Lugoj, în apropierea comunei Belinţ, a avut loc unul dintre cele mai grave accidente de circulaţie din ultimele luni, din Banat. Toţi cei trei ocupanţi ai unui autoturism înmatriculat în Caraş-Severin au murit pe loc în urma izbirii frontale de o autoutilitară care circula din sens invers.

Autoturismul a fost condus de, A.V., din Teregova, un şofer în vârstă de 39 de ani, care venea de la Timişoara, de unde luase de la aeroport doi consăteni, un bărbat, în vârstă de 67 de ani, şi o femeie, de 58 de ani.

Aquacaraş a închis robinetul la Oţelu Roşu. Sute de oameni au rămas fără apă potabilă

Aproape 200 de familii care locuiesc în cartierul Tineretului, din Oţelu Roşu, au rămas fără apă la robinete din cauza datoriilor mari, de aproape 800.000 de lei, pe care le au la operatorul judeţeană de apă şi canal, Aquacaraş.  Angajaţii societăţii au apelat la forţele de ordine pentru a scăpa de furia oamenilor. Paradoxal, aproape jumătate din aceste familii sunt cu facturile achitate la zi, doar că operatorul judeţean nu poate opri apa individual, doar la restanţieri.

Pe Aleea Narcisei din Reşiţa, în loc de flori sunt pet-uri peste tot!

Colectarea selectivă a deşeurilor continuă să dea bătăi de cap autorităţiilor care, deşi au investit sume importante în achiziţionarea containerelor, constată că situaţia nu este nici pe departe de cea pe care ne-am dori-o. Pe de-o parte, de vină sunt cetăţenii, obişnuiţi să arunce la grămadă deşeurile menajere, iar pe de altă parte, responsabilitatea revine şi firmelor care se ocupă, pe bani publici, de ridicarea acestor deşeuri din plastic, hârtie ori sticlă.

Reşiţenii au cumpărat sute de kilometri din El Camino del Norte - Spania!

Iniţiativa reşiţeanului Marian Apostol, de a împleti o acţiune personală, de competiţie cu sine însuşi, parcurgând pe picioare un drum de 900 de kilometri, cu o acţiune caritabilă, a rezonat în sufletele românilor, ale reşiţenilor în primul rând, dar şi ale unor cetăţeni din alte zone ale ţării.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog