Menu

Actualitate

Simpozionul de Sculptură de la Caransebeş, anul viitor

Pentru că, în ultima vreme, în spaţiul public au apărut tot felul de zvonuri legate de neorganizarea, anul acesta, a Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală de la Caransebeş, comentariile în această privinţă fiind împărţite, am stat de vorbă zilele trecute cu Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru” şi unul dintre oamenii care, de-a lungul timpului, s-a implicat cel mai mult în realizarea acestei manifestări.

Bătrânul, Dunărea şi furtuna!

În după-amiaza zilei de vineri, 22 iunie, un bătrân în vârstă de 85 de ani a trecut prin momente de groază, fiind surprins de o furtună în largul Dunării, la un kilometru şi jumătate în amonte de portul din Moldova Veche.

Mânăstirea de la Poiana Mărului îşi sărbătoreşte hramul

Timp de două zile, Mânăstirea „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din Poiana Mărului îşi va sărbători hramul. Astfel, sâmbătă, 23 iunie, de la ora 17, cei prezenţi vor pleca în procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Parohia Măru la mânăstire, după care, de la ora 19, va fi oficiată slujba vecerniei şi a litiei, iar începând cu ora 21, utrenia, acatistul Sf. Ioan Botezătorul şi se vor face rugăciuni de dezlegare.

Ploile din ultima lună au lăsat în urma lor pagube de 4,5 milioane de lei!

Fenomenele hidrometeorologice periculoase cu care ne-am confruntat în perioada 27 mai - 18 iunie au provocat daune însemnate unui număr de 20 de localităţi din judeţul Caraş-Severin. Întrunit ieri în şedinţă extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Caraș-Severin a analizat şi a aprobat raportul de sinteză privind apărarea împotriva inundaţiilor ce au afectat judeţul în ultimele trei săptămâni.

Aquacaraş strânge şurubul şi închide casieriile din Moldova Nouă şi Anina

După restructurări de personal şi împrumuturi bancare, iată că echipa managerială a SC Aquacaraş SA, operatorul judeţean de apă şi canal, apelează la o nouă măsură restrictivă, prin care speră să mai facă ceva economii la fondul de salarii. Închide caseriile din două oraşe şi disponibilizează cinci-şase angajaţi, duzpă ce în iarnă procedase la fel cu caseriile din Oţelu Roşu, Băile Herculane, Bocşa şi Oraviţa.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog