Menu

Actualitate

Poliţiştii cărăşeni, colindaţi la ei acasă

Un grup de colindători, preoţi ai Bisericii Ortodoxe ce poartă Hramul Sântul "Vasile cel Mare", din cartierul reşiţean Lunca Pomostului, a fost prezent astăzi în rândul lucrătorilor Inspectoratului Judeţean Caraş-Severin, aducând cu ei magia cântecelor de religioase. 

Regal de soul-jazz, în această seară, la Reşiţa

Dean Bowman, unul dintre cei mai apreciaţi solişti americani de soul-jazz, va concerta în această seară la Târgul de Crăciun din Reşiţa, unde va evolua, începând cu ora 18, pe scena instalată în Piaţa Prefecturii.

Serviciul pentru Imigrări din Caraş-Severin scoate la concurs un post de poliţist

Inspectoratul General pentru Imigrări (I.G.I.) a demarat din această săptămână procedura pentru ocuparea a 29 de posturi vacante (26 agenți și 3 ofițeri), prin concurs din încadrare direct, pentru agenți și ofițeri de poliție. Viitorii polițiști de imigrări își vor desfășura activitatea în cadrul aparatului propriu al I.G.I., în cadrul structurilor județene pentru imigrări și în centrele specializate pe linie de azil, în domenii de activitate precum: proceduri administrative și judiciare de azil, integrare, migrație, resurse umane, financiar, comunicații și informatică, administrativ, achiz

Foc continuu la ISU, de sărbători!

Ca în fiecare an, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin a intensificat, în preajma Crăciunului şi a Anului Nou activităţile de îndrumare şi control pe linia securităţii la incendiu, în vederea reducerii posibilităților de producere a unor evenimente care să afecteze siguranța cetățenilor ce vor fi prezenţi la manifestările religioase în unităţile de cult.

Controalele au vizat operatorii economici care desfășoară activități de primire şi cazare în domeniul turismului și alimentației publice.

Revoluţionarii reşiţeni au comemorat 28 de ani de la Revoluţie

Reprezentanţii asociaţilor de revoluţionari şi rudele victimelor din 1989 au păstrat tradiţia de a îşi aminti de cei care s-au sacrificat în acele zile pentru ca Reşiţa să devină printre primele oraşe libere. Anul acesta se împlinesc 28 de ani de la evenimentele din decembrie, iar numărul celor care vin în centrul oraşului, în faţa troiței închinate Eroilor Martiri, este tot mai mic.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog