Menu

Cultură

Tinerii ortodocşi şi catolici din Reşiţa se reunesc la „Frederik Ozanam”

De treisprezece ani, tinerii ortodocşi şi catolici din Reşiţa, participă la o manifestare religioasă comună, numită: „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”, manifestare ce se desfăşoară la Centrul social „Frederik Ozanam”.

Concert de muzică clasică pentru vârstnicii din Bocşa

Mâine, 17 martie, seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Bocşa se vor bucura de compoziţii celebre interpretate live în cadrul unui concert de muzică clasică organizat de E.ON România.

„Evenimentul este primul dintr-o serie de patru concerte planificate pentru anul acesta, în cadrul proiectului derulat de parteneriatul E.ON- Resonnance, ajuns deja la a doua ediţie. Ne propunem astfel să aducem muzica clasică mai aproape de cei pentru care contactul cu sala de concert este o ocazie rară sau chiar inexistentă”, se arată în comunicatul emis de E.ON Roamânia.

Roberto Fonseca, Rymden şi Sebastian Studnitzky, primele confirmări pentru Gărâna Jazz Festival 2018

Cel mai cunoscut festival din vestul ţării, Gărâna Jazz Festival a ajuns la cea de-a 22-a ediție care va avea loc între 12 și 15 iulie, în județul Caraș-Severin.

Medeea, azi - un spectacol de excepţie al studenţilor din Târgu Mureş, la Reşiţa

Universitatea de Arte din Târgu Mureş a prezentat, aseară, în sala Palatului Cultural Reşiţa, spectacolul „MEDE/EA sau Despre fericirea conjugală”, de Roxana Marian, regia Monica Ristea, având în distribuţie studenţii anului I – Masterat – Arta Actorului, din cadrul universităţii. Spectacolul „MEDE/EA sau Despre fericirea conjugală” face parte din turneul pe care Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, îl organizează în oraşele Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Timişoara, Reşiţa, Petroşani şi Deva.

Un spectacol-eveniment

„Poetica umbrei”, expoziţia de grafică a lui Ionel Bota, la Reşiţa

Forumul Democrat al Germanilor din România, Filiala Caraș-Severin, organizează miercuri, 14 martie 2018, ora 16.30, la Centrul Cultural ”Frederic Ozanam”, Reșița, vernisajul expoziției de grafică ”Poetica umbrei” de Ionel Bota.

Evenimentul va cuprinde şi un recital folk susţinut de Ionel Bota, pe versuri din creația poeților: Lucian Blaga, Ana Blandiana, Ofelia Ioana Odobașu Huțul, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Mureșan, Mircea Cărtărescu, Ion Chichere, Costel Stancu, Doru Ilana, Lorin Cimponeriu, Ionel Bota.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog