Menu

Educaţie

Benga şi regula de la ISJ: „Vor mai fi colegi care, probabil, îşi vor da demisia în etapele următoare”

Ioan Benga

Pe ultima sută de metri, profesorul şi fostul deputat Ioan Benga a prins o funcţie importantă, cea de inspector şcolar general. PSD a avut grijă de el, a ţinut seama de faptul că nu l-a pus pe listă la alegerile parlamentare şi că i-a preferat pe alţii când a fost vorba de prefect, consul general în Republica Serbia ori director la SC Aquacaraş SA. Cum ar veni, după faptă şi răsplată, o funcţie pe care o va ocupa, fără griji, dar pe bani mulţi, cel puţin până la sfârşitul anului şcolar 2017-2018.

La vremuri noi, tot noi. Ioan Benga, PSD, favorit să conducă ISJ Caraş-Severin

Ioan Benga

Fostul deputat PSD din legislatura 2012-2016, Ioan Benga, este pe cale să ajungă inspector şcolar general, funcţie rămasă vacantă după demiterea lui Adrian Doxan de luna trecută. Potrivit informaţiilor din partidul de guvernământ, Benga urmează să fie detaşat în interesul învăţământului până la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei. Politicianul social-democrat nu a vrut să confirme sau să infirme informaţia şi nici să o comenteze în vreun fel.

Rezultate slabe, dar aşteptate, la sesiunea din toamnă a bacalaureatului

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-a încheiat, rezultatele obţinute de absolvenţii din Caraş-Severin au fost foarte slabe. Cei care nu au reuşit să obţină media de minim 6, trag speranţa că acest lucru se va întâmpla în urma contestaţiilor.

S-au înscris 628 de candidaţi, însă dintre aceştia 179 au ales să nu se prezinte din diverse motive, iar opt au fost eliminaţi.

În final, doar 109 absolvenţi au fost declaraţi admişi şi numai 13 au reuşit să obţină medii de peste 7.

Aptitudini şi atitudini de expresie - la Râul Alb începe Şcoala de Vară Atelier16

La Centrul de agrement Râul Alb, situat în apropierea Lacului Secu, judeţul Caraş-Severin, începe mâine Şcoala de Vară Atelier16, ediţia a IV-a, cu tema: „Trăim împreună”, temă care se referă atât la spiritul de comunitate cât și la principiul democratic: „Libertatea mea se oprește acolo unde începe libertatea ta”. Cursurile Şcolii de Vară se vor desfăşura în parioada 2-8 august, cursanţii fiind 82 de tineri selectaţi la nivel naţional.

Tinerii cărășeni se întorc „acasă” la Loreto

O delegație formată din 75 de elevi ai Colegiului Național „Traian Lalescu”, precum și de la alte licee din Reșita, alături de elevi de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, coordonaţi de inspectorul școlar pentru disciplina religie pr. prof. Nicolae Chiosa, au plecat astăzi, 21 iulie, spre Loreto, Italia, pentru a participa la cea de-a IX-a ediție a taberei ecumenice „Da EurHope a EurHome”, ce va avea loc în Centrul de tineret „Giovanni Paolo II”.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog