Menu

Eveniment

Vârstnicii au fost sărbătoriţi la Casa de Cultură din Reşiţa

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, în data de 1 octombrie. În avanpremieră, ieri, vineri, 30 septembrie 2016, Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa şi Primăria Reşiţa şi-au unit forţele şi au organizat  un spectacol de muzică şi dansuri, pentru persoanele vârstnice din municipiul nostru.

În foaierul Casei de Cultură vârstnicii au fost întâmpinaţi cu flori, de două domnişoare îmbrăcate în costume populare şi au putut servi, pe lângă un pahar de şampanie sau diverse sucuri şi câteva prăjiturele.

Doi morți și doi răniți, în această dimineață, la Iaz, în Caraş-Severin

În această dimineață, la Iaz, comuna Obreja, s-a produs unul dintre cele mai grave accidente de circulație consemnate în ultimul timp în Caraș-Severin. Din păcate, evenimentul s-a soldat cu decesul a două persoane și rănirea altor două.

Stela Enache revine la Reşiţa. Va susţine un concert la Casa de Cultură a Sindicatelor

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Primăria Municipiului Reşiţa și Consiliul Local organizează vineri, 30 septembrie, de la ora 16.00, un spectacol artistic care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Evenimentul va începe de la ora 16.00 și va cuprinde un program de muzică folclorică, muzică folk și muzică ușoară precum și suite de dansuri populare susținute de Ansamblul folcloric Bârzava.

La Timişoara a început Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR

Duminică, 25 septembrie, la Timișoara, a avut loc deschiderea oficială a FEST-FDR2016, unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Timișoara și organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu”.

 Timp de șase zile, până vineri, 30 septembrie, festivalul, cheamă iubitorii de arte ale spectacolului în cele trei săli ale Naționalului timișorean, dar și în stradă, fiecărei seri fiindu-i rezervat un fabulos spectacol outdoor la care accesul publicului e gratuit.

Profu’ de franceză s-a hotărât! Pune bani pentru Cuminţenia pământului!

Spectacolul „Profu’ de franceză” , o producţie a Teatrului de Vest Reşiţa, se va juca, duminică, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Palatul Cultural din Reşiţa, pentru a contribui la campania de colectare de fonduri desfăşurată sub sloganul, „Brâncuşi e al meu”. Fondurile adunate din donaţii şi din vânzarea biletelor vor fi depuse în contul deschis pentru colectarea banilor necesari achiziţionării sculpturii.

Ce reprezintă „Cuminţenia pământului”

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog