Menu

Eveniment

Mălin Bot a ajuns şi la Reşiţa!

După ce a străbătut aproape toată ţara, ziaristul Mălin Bot şi o parte a colaboratorilor săi de la Mişcarea #REZIST au poposit duminică la prânz, la Reşiţa. În fapt, a fost o întoarcere acasă, ştiut fiind faptul că acesta şi-a început cariera de ziarist, la vârsta de 19 ani, aici, în Reşiţa, la televiziunea Terra Sat şi a continuat-o în redacţia ziarului Timpul, în urmă cu 24 de ani. De altfel, Mălin Bot şi-a amintit cu plăcere despre acele vremuri care au stat la baza formării sale ca ziarist. 

Valsul şi opereta au învins ploaia şi au cucerit muntele la Bocşa!

Concertul de muzică vieneză în cariera de piatră de la Bocşa s-a desfăşurat, aseară, în decorul copleşitor al pereţilor înalţi de stâncă şi sub apăsarea agasantă a unei ploi reci, care se intensifica de la o clipă la alta. Aşadar, un decor solid de stâncă, unul lichid de apă, anexe ale unui spectacol muzical viu, vibrant, primăvăratic. Şi de data aceasta, valsul şi opereta au fost mai puternice decât natura şi au creat o atmosferă vie, optimistă, pulsatilă, care a transportat publicul într-o lume ireală, ce mai încoace încolo, să nu ne ferim de vorbe mari, într-o lume fericită!

Zilele Reşiţei - sub semnul obiceiurilor, datinilor, muzicii şi modernităţii

„CUSTOM REȘIȚA”  este numele sub care se vor desfășura, în 2018, zilele municipiului. Organizatorii au şi o explicaţie pentru deviza aleasă în acest an.  „Conform dicționarului englez-român, CUSTOM, dacă este folosit ca substantiv, înseamnă obicei, tradiție, datină, rânduială. Dacă este folosit ca verb, CUSTOM semnifică a face, a crea, a construi, a compune, a dura, a schimba! Ori toate acestea, reunite sub un singur cuvânt,  reprezintă Reșița în anul 2018, anul Centenarului”, se arată într-un comunicat de presă.

Silviu Hurduzeu îi avertizează pe români: Atenţie la riscuri! Nicăieri nu-i ca acasă!

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe, derulează Campania Naţională „Informare acasă! Siguranță în lume!“, destinată românilor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate. Evenimentul de lansare a campaniei a ajuns, ieri, şi în judeţul Caraş-Severin, la Reşiţa fiind prezentă Natalia-Elena Intotero, ministru al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Concert în cariera de piatră, la Bocşa

În cariera de piatră de lângă oraşul Bocşa, se va desfăşura, ediţia a doua a evenimentului „Concert vienez în cariera de piatră”. Concertul va avea loc, vineri, 22 iunie, de la ora 19.30. Cariera de piatră este situată în apropiere de Bocşa Montană, în zona Pringhel, în spatele terenului de fotbal „Izvor”.

Principalul organizator al evenimentului, Dan Liuţ, ne informează:

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog