Menu

Eveniment

Femeia din Caransebeş, incendiată de fiul său, a murit în spital, la Timişoara

După două săptămâni de chinuri, A.A., femeia în vârstă de 69 de ani, din Caransebeş, incendiată de cel căruia îi dăduse viaţă în urmă cu 33 de ani, a murit într-un spital din Timişoara, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva.

Constantin Daicoviciu scrie din nou istorie în Caraş-Severin

În perioada 28 februarie – 2 martie, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş organizează, la Băile Herculane, ediţia cu numărul 44 a Simpozionului Internaţional „In Memoriam Constantin Daicoviciu”, unul dintre cele mai importante evenimente ştiinţifice nu doar din România, ci chiar din Răsăritul Europei.

Costel Stancu intră liniştit în Casa de Cultură!

Poetul Costel Stancu îşi lansează, astăzi, de la ora 17.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, volumul „Ochiul din palmă”, editura Mirador, Arad, 2017. Volumul este o antologie care cuprinde o colecţie din cele mai frumoase poeme publicate de poet, de la debut, până în zilele noastre. Conform organizatorilor, „La Casa de Cultura a Sindicatelor, are loc lansarea cărţii de poezie „Ochiul din palmă", scrisă de poetul Costel Stancu, reșițeanul care face parte din galeria celor mai importanţi poeţi ai literaturii române contemporane”.

Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă” Reşiţa 2018

Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă” Reşiţa, ediţia a 4-a, îşi va deschide porţile duminică, 25 februarie, la Palatul Cultural din Reşiţa, şi va continua cu spectacole în fiecare seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor şi la Palatul Cultural, timp de 8 zile, până duminică, 4 martie. Conform organizatorilor, prin amploare şi valoare, festivalul este cel mai important eveniment cultural profesionist din Reşiţa, în anul 2018.

PROGRAM:

Festivalul Folcloric „Velişcu Boldea”, ediţia a XI-a, la Reşiţa

Ediţia a XI-a a Festivalului Folcloric „Velişcu Boldea” se va desfăşura joi, 22 februarie, la Reşiţa. Festivalul face parte din Programul „Promovarea şi Conservarea Culturii Urbane şi Rurale din Banatul de Munte”. Festivalul se va deschide joi, de la ora 11.00, la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ion Românu” din Reşiţa, cu Simpozionul „Amintiri şi întâmplări cu Velişcu Boldea”. A doua parte a festivalului se va desfăşura la Palatul Cultural Reşiţa, unde, începând cu ora 18.00, va avea loc un Spectacol Folcloric, cu participarea următoarelor ansambluri, formaţii folclorice şi solişti:

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog