Menu

Eveniment

Balul maghiarilor la Reşiţa

În a doua sâmbătă din luna noiembrie 2017, a avut loc Balul Maghiar la Reșița, organizat de Asociația Diaspora Biserică și Școală. Evenimentul a avut loc în Cantina Colegiului Tehnic Cărășan din Reșița și a fost sprijinit de Consiliul Județean Caraș-Severin. Cei prezenți au ascultat muzica formației Szinkron din Timișoara, și au dansat ca în tinerețe, de la începutul programului, până la sfârșit. Mai mulți participanți au cântat împreună cu formația, au dansat atât la muzica populară, cât și la muzica ușoară. Balul maghiar din Reșița a încheiat sezonul balurilor, anul acesta, mai devreme.

Femeie de 62 de ani găsită moartă în casă

În cursul serii de luni, 13 noiembrie, poliţiştii reşiţeni au fost alertaţi de un bărbat cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 62 de ani, care locuia într-un bloc de nefamilişti din cartierul Tineretului, cunoscut sub numele de Katanga, nu dădea semne de viaţă, temând-se de ceea ce putea fi mai rău.

Viorel Lolea a plecat spre Muntele Athos. De acum, poate vin şi victoriile la CSM Şcolar Reşiţa

Viorel Lolea

Preşedintele clubului de fotbal, CSM Şcolar Reşiţa, Viorel Lolea, a plecat într-un scurt pelerinaj pe Muntele Athos pentru a se reculege la mănăstirile de acolo. Din informaţiile noastre, oficialul din Valea Domanului se află cu un grup din care fac parte doi primari din judeţ, precum şi viceprimarul Reşiţei, Adrian Dacica.

Trei răniţi într-un accident de circulaţie, lângă Brebu

Evenimentul a avut loc sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15,30, când un autoturism cu cinci persoane s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite.

Pompierii militari de la Detașamentul Reșița s-au deplasat la locul accidentului cu două autospeciale și au intervenit pentru descarcerarea uneia dintre cele trei victime.

Toţi cei trei răniţi au fost transportaţi la Spitalul Județean  de Urgenţă din Reșița pentru îngrijiri.

Un reşiţean a murit într-un incendiu ce i-a cuprins casa

Focul a izbucnit astăzi, în jurul orei 13, într-o gospodărie din Doman, cartier al Reşiţei. Vecinii au sunat imediat la 112, iar pompierii au deplasat trei echipaje la faţa locului.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog