Menu

Eveniment

Drapelul, autorităţile şi bunicuţa Sevasta

Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită, astăzi, şi la Reşiţa, în Parcul Tricolorului, în prezenţa autorităţilor judeţene şi locale, a unor ofiţeri şi gradaţi din armată, poliţie, jandarmi şi inspectoratul de urgenţă, a unui public relativ puţin numeros.

A fost sau nu forţată uşa de la intrarea în Primăria Lăpuşnicu Mare?

Astăzi după-amiază, în jurul orei 18, femeia de serviciu de la Primăria Lăpuşnicu Mare a dat alarma în sat, pe motiv că uşa de la intrarea în clădire ar fi fost forţată. Mai mult, în biroul contabilului, un dulap de lemn era cu uşile deschise, iar pe jos au fost găsite mai multe hârtii. Contabilul a anunţat-o pe Mihaela Drăgilă, primarul încă neinstalat de Prefectură, care a sunat la 112. La faţa locului s-a deplasat şi echipa de criminalişti pentru a stabili dacă este vorba sau nu de o spargere.

Mai ceva ca în poveşti: cinci zile de distracţie la Zilele Reşiţei

Joi, 29 iunie, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, părinţii spirituali aii Reşiţei, va începe distracţia în oraşul de pe Bârzava, care va ţine nu una, nu trei, ci nu mai puţin de cinci zile! În tot acest timp, localnicii vor avea parte şi de muzică şi dansuri populare, dar şi de recitalurile unor cunoscute trupe de muzică uşoară. Nu vor lipsi nici muzica clasică ori sportul şi premierea elevilor care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale.

A cincea ediţie a festivalului JazzTM se apropie

Chick Corea Elektric Band

Cea de-a cincea ediție a festivalului JazzTM de la Timişoara aduce, în premieră în România, artiști internaționali, artiști locali și regionali, jam session-uri nocturne și un proiect special creat cu ocazia evenimentului. Acordurile complexe și variate ale muzicii jazz vor răsuna din Piața Victoriei, Parcul Civic, Parcul Castelului, dar și din localuri îndrăgite din urbea timișoreană - AMBASADA, Manufaktura, D`arc și Aethernativ.

Caransebeşul a adus istoria în sala de judecată

Sub genericul „Istorie şi justiţie la răscrucea secolelor XIX şi XX”, vineri, 23 iunie, la Judecătoria Caransebeş a fost sărbătorită în avans Ziua Justiţiei şi împlinirea a 145 de ani de activitate judiciară care s-au desfăşurat în imobilul care găzduieşte această instituţie. La eveniment au participat reprezentanţi ai Judecătoriei Caransebeş, ai Tribunalului Caraş-Severin, Curţii de Apel Timişoara, de la alte instanţe şi parchete. În sală au fost prezenţi, din partea administraţiei locale, viceprimarul Marius Isac şi city-managerul Andrei Ungur.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog