Menu

Eveniment

Caransebeşul pedalează spre Europa

Ziua Europei și împlinirea a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană au fost marcate marţi la Caransebeș printr-o acțiune la care au luat parte cicliști și alergători, dar şi amatori de role sau cei care iubesc mersul pe trotinetă. Manifestarea a purtat numele „Promenada cicliştilor şi alergătorilor”, organizator fiind Primăria municipiului, în buna desfăşurare a activităţii fiind implicate atât Poliţia Locală, cât şi Poliţia Rutieră.

Dansul şi producţia au, uneori, interese divergente!

Aseară, la cinematograful Dacia, din Reşiţa, a avut loc un mare spectacol folcloric, organizat de Rotary Club Reşiţa. La eveniment au asistat sute de spectatori, să fi fost 3-400, care s-au declarat încântaţi de evoluţia artiştilor profesionişti ai cântecului şi dansului popular. Printre protagonişti îi amintim pe soliştii Ramona Viţa, Nicu Novac, Carmen Popovici Dumbravă, Camelia Ceocu, Dumitru Teleagă, Maria Coman,  precum şi Ansamblul „Bârzava” Reşiţa - coordonator Maria Aghescu, orchestra „Virtuozii Semenicului” sub conducerea muzicală a prof. Petrică Viţa.

Speranţă şi demnitate dăruite prin cântec şi dans bănăţean, la Reşiţa

Rotary Club Reşiţa organizează, astăzi, de la ora 18.00, la Cinematograful „Dacia”, un spectacol de caritate sub deviza „Dăruim speranţă de la an la an, cu cântecul şi jocul nostru bănăţean!” Fondurile adunate vor fi donate Spitalului Judeeţan de Urgenţă Reşiţa, secţiilor Hematologie şi Oncologie.

Să ne aruncăm în valuri, la Reşiţa, cu Vasile Şeicaru!

După foarte mult timp, Vasile Seicaru revine in Resita cu un concert extraordinar, de Ziua Europei, pentru degustătorii de folk. Întâmplarea are loc în cadrul Serilor de Marți desfășurate la Dora House, sub genericul „Cristian Buică şi prietenii”, unde au mai cântat până acum, Didina Curea și Emeric Imre.

„În 9 Mai, după manifestările din centru, de la ora opt seara, invităm reșițenii la o seară de folk adevărat, cu unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai genului, Vasile Şeicaru!”, ne-a spus Cristian Buică.

„Bani din cer” şi la Casa de Cultură din Reşiţa

Spumoasa comedie „Bani din cer”, de Ray Cooney, un spectacol de Daniel Vulcu, s-a jucat, aseară, între prieteni, la Palatul Cultural din Reşiţa, şi se vede că Teatrul de Vest are prieteni numeroşi, din moment ce n-au reuşit să intre toţi la avanpremieră, sala dovedindu-se neîncăpătoare pentru a doua oară în aceeaşi zi. Reamintim că ieri, la matineu, Palatul Cultural a fost luat cu asalt de copiii dornici să se întâlnească cu celebrele personaje de desene animate, Mickey Mouse şi Minnie, care, spre deliciul micilor spectatori, s-au transformat din desene în fiinţe reale!  

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog