Menu

Justiţie

Stepanescu nu a reuşit să deturneze procesul. Curtea de Apel Timişoara a respins excepţiile invocate de fostul primar!

La Curtea de Apel Timişoara, fostul primar al Reşiţei, prin apărătorul său, Viorel Paşca, a invocat mai multe excepţii absolute, care se referă la modul în care a fost formulată acuzaţia de luare de mită şi la modalitatea în care s-a făcut urmărirea penală faţă de Mihai Stepanescu. Declararea contestaţiei a fost făcută cu scopul de a se reface rechizitoriul întocmit de procurori, pentru a elimina unele acuzaţii, astfel încât pedeapsa ă fie mai uşoară.

O mare parte din „La Famiglia 2” a traficanţilor de ţigări şi alcool a fost reţinută după gratii

În urma acţiunii Poliţiei, derulată sub numele de cod „La Famiglia 2”, vizând traficanţi de ţigări şi alcool din Caraş-Severin şi Timiş, au fost reţinuţi 12 contrabandişti, a fost începută urmărirea penală faţă de 35 de persoane şi au fost ridicate sumele de aproape 40.000 de lei şi 14.400 de euro.

Horia Vădrariu s-a întors în pușcărie. De data aceasta, pentru doi ani și 475 de zile

Cel care se prezenta ca fiind consilierul președintelui Consiliului Județean Sorin Frinzăverde, a ajuns din nou în spatele gratiilor, după ce Curtea de Apel Timișoara a judecat astăzi apelul pe care acesta l-a făcut împotriva sentinței Tribunalului Caraș-Severin.

Fostul primar al Reșiței a scăpat și de arestul la domiciliu

Mihai Stepanescu s-a prezentat vineri, 19 februarie, în fața magistraților din camera de consiliu a Tribunalului Caraș-Severin, care au dispus acordarea unui nou termen de judecată pentru data de 15 martie, când vor fi recitați și ceilalți doi inculpați din dosar, omul de afaceri Stelian Tăune și denunțătoarea Antonia Șandru, care au lipsit nejustificat la ultimul termen.

Control judiciar pentru patronul firmei White Tiger

După perchezițiile de joi, 18 februarie, efectuate de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice la firma de pază și protecție White Tiger SRL Reșița, au fost luate primele măsuri. Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, împotriva administratorului Matei Cristescu.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog