Menu

Justiţie

PSD Caraș-Severin rămâne fără sponsori: Rădoia s-a alăturat lui Bejeriță și Obrejan

Un nou afacerist din Caransebeș, implicat alături de Ion Bejeriță și Axinte Obrejan în infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, a picat în mâinile procurorilor  Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este vorba de Trandafir Rădoia, zis Firuț, față de care procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Ghiorghioni este de acord să presteze muncă în folosul comunității

La sfârșitul procesului în care au fost judecați președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, și fostul vicepreședinte al CJ, Ionesie Ghiorghioni, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, președintele completului de judecată le-a precizat celor doi inculpați cele trei variante de pedeapsă pe care le poate lua instanța împotriva lor: pedeapsă cu executare, pedeapsă cu suspendarea executării și achitare.

Procurorul a cerut condamnarea cu executare a lui Sorin Frunzăverde şi Ionesie Ghiorghioni!

Sorin Frunzăverde şi Ionesie Ghiorghioni

La termenul de astăzi al procesului în care preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, şi fosta lui mână dreaptă, Ionesie Ghiorghioni, au fost judecaţi pentru neregulile din campania electorală prezindenţială din 2014, a fost adus martorul principal, Darian Ciobanu, pentru declaraţii suplimentare. La sfârşitul acestor declaraţii, procurorul anticoprupţie Lucian Dolcu a cerut condamnarea la închisoare cu executare a celor doi inculpaţi.

Magistrații au decis: Bejeriță și Obrejan, arest la domiciliu!

La o zi de la perchezițiile  efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, magistrații au pronunțat în urmă cu puțin timp soluția în privința a doi dintre cei patru inculpați reținuți, inițial, 24 de ore pe bază de ordonanță.

Un prim-procuror reșițean este cel dintâi magistrat sancționat în 2016!

În şedinţa de azi, 13 ianuarie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Adrian Ilarion Tarnoviețchi, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa. Tarnoviețchi a fost sancționat cu „avertisment“, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, în „exercitarea funcţiei cu... gravă neglijenţă”.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog