Menu

Poliţie / Circulaţie

Doi cărăşeni au scăpat doar cu câteva zgârieturi după de au plonjat şase metri cu maşina

În dimineaţa zilei de ieri, un bărbat de 64 de ani, în timp ce conducea spre Soceni, a pierdut controlul volanului, a plonjat şase metri în afara carosabilului. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Serviciului de Ambulanţă, ISU Semenic şi Serviciul Rutier.

Din fericire, atât şoferul cât şi pasagerul din dreapta purtau centura de siguranţă în momentul producerii accidentului, fapt pentru care, în ciuda impactului cei doi au suferit doar mici contuzii. În continuare se efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

O femeie din Răcăşdia a suferit un atac de panică când a văzut cum arde acoperişul casei

Pompierii militari au intervenit astăzi la stingerea a două incendii cauzate de coşuri de fum amplasate necorespunzător faţă de materiale combustibile. Un astfel de incendiu a izbucnit la Răcăşdia, unde au ars aproximativ trei metri pătraţi de scânduri şi grinzi din apropierea coşului de fum. Reprezentantul pompierilor cărăşeni, Magdalena Tocmelea spune că „proprietara casei a suferit un atac de panică, astfel că la locul intervenției s-a deplasat și echipajul SMURD orăvițean care a acordat primul-ajutor femeii, aceasta refuzând însă transportul la spital“.

Un motociclist a ajuns la spital în urma unui accident produs între Anina și Carașova

Un accident de circulația s-a produs astăzi între Anina și Carașova. Un grup de motocicliști se întorceau acasă după o plimbare , când doi dintre ei s-au apropiat prea mult unul de celălalt și au căzut în afara carosabilului.

Unul dintre motocicliști se pare că s-a lovit grav de câteva pietre, fiind transportat de urgență la Spitalul Județean Reșița. Polițiști spun că au deschis un dosar de cercetare și urmează să se stabilească exact datele accidentului. 

Zeci de hectare de pământ, făcute scrum în urma unui incendiu la Sicheviţa

În cursul zilei de ieri, pompierii din Moldova Nouă au intervenit timp de aproximativ cinci ore, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie puternic izbucnit la Sichevița. Pentru lighidarea incendiului pompierii voluntari au venit în sprijin, astfel, 25 de persoane au acţionat cu lopeţi şi bătătoare.

Un incendiu a izbucnit la Plugova din cauza unei drujbe

Pompierii din Băile Herculane au intervenit în jurul orei 14.30 la un incendiu îzbucnit la Plugova. Din cauza unei scântei sărite de la o drujbă, o stivă de lemne a luat foc. Pompierii spun că vântul puternic a extins incendiul la vegetaţia uscată din zonă şi la mai mulţi stupi.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog