Menu

Poliţie / Circulaţie

Un tânăr din Orbeja şi-a forţat norocul la maxim

Un tânăr din localitatea Obreja este acum cercetat de poliţişti după ce ieri, 28 iunie, a fost prins conducând un autoturism fără numere de înmatriculare. După o cercetare mai amănunţită, poliţiştii au descoperit că acesta nici măcar nu avea carnet de conducere, iar pentru autoturism nu avea toate actele.

Conducător auto, încarcerat în autoturismul răsturnat la Bucova! (UPDATE)

În această după-amiză, o persoană a fost rănită, după ce a fost încarcerată în autoturismul care a părăsit carosabilul, s-a răsturnat şi a lovit un stâlp, în localitatea Bucova, judeţul Caraă-Severin. Autoturismul, pe care îl conducea victima, se îndrepta spre Caransebeş, iar accidentul s-a produs la Bucova, km 40+800. Conducătorul auto, în timp ce a intrat într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens, pe fondul vitezei excesive, a derapat la ieșirea din curbă, s-a răsturnat şi a lovit cu plafonul autoturismului un stâlp de susținere a rețelei electrice.

Un bărbat din Agadici este cercetat pentru braconaj, iar altul pentru complicitate

Un bărbat din Agadici, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj. Fapta acestuia este cu atât mai gravă, cu cât cel în cauză este membru al unei filale de vânători.

În seara zilei de 25 iunie, aproape de ora 22, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Secției 8 poliție rurală Oravița au identificat în zona Agadici, o autoutilitară condusă de un bărbat de 31 de ani din localitate, care nu poseda permis de conducere, în bena căreia au fost găsiți doi porci mistreți care prezentau plăgi împușcate.

Un nou semafor în Reşiţa. De azi intră în funcţiune pentru reglaje

Consiliul Local al Municipiului Reşiţa anunţă punerea în funcțiune a instalației de semaforizare pentru facilitarea ieșirii prioritare a autovehiculelor de la Pompieri, în zona intersecției formată de străzile Castanilor, Zimbrului și Pavel Chinezul, începând cu data de astăzi, 22 iunie 2018.

Conform comunicatului transmis de biroul de presă al Primăriei Reşiţa:

Au reapărut migranţii asiatici în Caraş-Severin

După o perioadă lungă de timp, la graniţa sârbo-română din Caraş-Severin au reapărut migranţii asiatici care au drept ţintă finală Occidentul. Dovadă este faptul că, în urmă cu două zile, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, au depistat la frontiera cu Serbia 13 cetăţeni din Irak, Iran, Afganistan şi Pakistan care au încercat să intre ilegal în România.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog