Menu

Poliţie / Circulaţie

Accident rutier cu trei morţi, pe DN 6, între Slatina-Timiş şi Ilova

Azi, în jurul orei 13.30, a avut loc un accident rutier pe DN 6, între localitățile Slatina-Timiș și Ilova. În urma accidentului, trei persoane au decedat, una este rănită grav iar o alta este rănită ușor.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 65 de ani, din Armeniș, a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Caransebeș spre Orșova. La km 436, acesta nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea unei depășiri multiple și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 45 de ani, din Mehedinți.

Prinşi la furat de lemne

În cursul zilei de marţi, 31 octombrie, în jurul orei 18.30, polițiștii din Băile Herculane au depistat pe D.N.6, în afara localității Mehadia, un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Mehadia, în timp ce conducea un tractor cu o remorcă încărcată cu material lemnos de esență fag și gorun.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că remorca nu este înmatriculată în circulație iar pentru cantitatea de 3,76 metri cubi de lemn transportat bărbatul nu are documente de proveniență.

Accident în lanţ la Buchin. Un om a fost rănit, circulaţia a fost oprită

În această dimineață, în jurul orei 7.45, a avut loc un accident rutier pe D.N.6, la intrare în localitatea Buchin. Întrucât nu a fost respectată distanța în mers, două autoturisme care circulau dinspre Băile Herculane spre Caransebeș s-au lovit față-spate, la km 446+900 m, la intrare în comuna Buchin. Din aceeași cauză, alte două autoturisme care circulau în aceeași direcție au intrat în coliziune față-spate cu cele două vehicule avariate și oprite pe partea carosabilă.

Au rămas fără lemne, dar şi fără căruţe şi tractoare

Polițiștii din Bocșa au depistat în flagrant doi bărbați, în vârstă de 29, respective 44 de ani, din judeţul Timiș în timp ce tăiau ilegal material lemnos de pe teritoriul administrativ al comunei Vermeș. Lemnul, două tractoare și două căruțe au fost indisponibilizate iar motoferăstrăul mecanic a fost confiscat.

Întâmplarea a avut loc în seara zilei de 26 octombrie, în jurul orei 22, când cei doi bărbaţi tăiau ilegal material lemnos de esență jugastru, frasin și stejar.

Unsprezece asiatici pentru Occident, reţinuţi în Caraş-Severin

După o perioadă de relativă acalmie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăș se confruntă din nou cu grupurile de migranţi veniţi din Asia, a căror intenţie este să ajungă într-o ţară din Occident.

În cooperare cu lucrători din cadrul posturilor de Poliție Ciclova Română și Bozovici, poliţiştii de fromtieră au depistat la frontiera cu Serbia opt cetăţeni din Irak, doi din Iran și unul din Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în România.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog