Menu

Sănătate

Gurmanzii s-au abţinut de la bunătăţi, dar au petrecut peste măsură

Preparatele de pe masa de Crăciun au fost tot timpul greu de refuzat, iar de cele mai multe ori reşiţenii ajungeau la spital cu probleme digestive. În acest an situaţia pare să fie alta. Gurmanzii s-au abţinut de la bunătăţi, dar au petrecut peste măsură.

Felix Borcean nu exclude disponibilizări la spitalul din Caransebeş

În plenul şedinţei Consiliului Local Caransebeş de joi, 20 decembrie, liderul grupului social-democrat, Florin Bogdea, a cerut să li se prezinte aleşilor municipali un raport în care să fie prezentată situaţia financiară a Spitalului Municipal de Urgenţă, ca urmare a faptului că în presă au apărut informaţii conform cărora fostul manager, Mihaela Popovici, a lăsat unitatea medicală cu datorii.

„Din inimă, pentru inimă“, campania Spitalului Judeţean Reşiţa pentru dotarea Secţiei de Cardiologie

În nenumărate rânduri managerul al Spitalului Judeţean Reşiţa, Waldemar Murgu, a precizat că îşi doreşte ca actul medical din municipiu să fiu unul de calitate. În ultima conferinţă de presă a conducerii spitalului, Waldemar a ţinut să precizeze faptul că a reuşit să contacteze mai multe ONG-uri din Austria şi Germania, dar că pentru dotarea secţiilor trebuie acţionat şi pe plan local.

Echipa managerială face un apel și către comunitatea locală să dea dovadă de solidaritate pentru asigurarea unor condiții spitalicești optime, în care calitatea actul medical să primeze.

Medicii Spitalului Judeţean Reşiţa asigură permanenţă în perioada Sărbătorilor

Cu toate că zilele de 24 şi 31 decembrie au fost declarate zile libere, în perioada Sărbătorilor de iarnă permanenţa la Spitalul Judeţean Reşiţa va fi asigurată de medici.

Managerul Spitalului judeţean: „Nu am tăiat salarii, dar am realizat economii prin renegocierea contractelor"

În ultimele zile circulă zvonuri în legătură cu tăieri salariale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Mai mult de atât, unii se întreabă de unde face economii managerul, cât timp spitalul are atâtea datorii.

Waldemar Murgu a rămas surprins de ce vorbeşte şi ne-a mărturisit că lucrurile stau cu totul altfel: „Am declarat în interviurile de până acum că am economisit bani din renegocierea contractelor, achiziţionând acelaşi lucru cu bani mai puţini, iar povestea cu tăiatul salariilor este o aberaţie, dovadă că niciun angajat nu a luat măcar un leu mai puţin”.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog