Menu

Sport

Cristian Chivu revine în fotbal. Reşiţeanul va antrena echipa de juniori a lui Inter Milano

Conform paginii oficiale a echipei Inter Milano, Cristian Chivu a fost numit antrenor al juniorilor U14, alături de Simone Fusaro. Roberto Samaden, cel care a şi făcut anunţul la începutul acestei săptămâni spune că îi mulţumeşte lui Chivu că a ales să vină în echipa Elite Academy.

„Poate fi un model pentru tineri. El a reprezentat culorile noastre la cele mai bune momente, continuă să o facă cu Inter Forever şi acum începe o nouă aventură. Sunt sigur că va aduce o mare contribuție și că poate deveni un mare antrenor”, a mai spus Roberto Samaden.

La sfârşitul săptămânii, cei mai buni luptători seniori vor veni la Reşiţa, la finala campionatului naţional

Andrei Franţ şi Alina Vuca

Timp de trei zile, Reşiţa va fi capitala luptelor din România, Sala Polivalentă urmând să găzduiască Campionatele Naţionale Individuale Seniori la lupte greco-romane şi lupte libere feminine.

Este pentru a treia oară când la Reşiţa se desfăşoară o competiţie atât de importantă la care vor participa, potrivit spuselor antrenorului emerit Adrian Dacica, peste 350 de competitori de la 40 de cluburi din ţară.

Deşi conducerea nu i-o cere, Tavi Benga doreşte promovarea echipei în Liga a II-a de Fotbal

Octavian Benga

Astăzi, în Valea Domanului a avut loc primul antrenament pe care Octavian Benga, l-a efectuat la noua sa echipă, CSM Şcolar Reşiţa. Lotul echipei este unul în formare, unii jucători vin, alţi pleacă în eşaloanele superioare, caz în care este prematur să se vorbească despre numărul celor ce vor evolua de la toamnă sub bagheta noului antrenor.

VTM 2018. Cea de a doua ediţie a Memorialului Werner Hirschvogel şi-a desemnat câştigătorii (FOTO)

Cei mai buni piloți de viteză în coastă din România s-au confruntat în aceste zile în cea de a patra etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop – Memorialul Werner Hirschvogel. La start s-au înscris 63 de piloţi, iar după antrenamentele de sâmbătă, astăzi, 1 iulie s-a dat startul în cursă.

Viorel Lolea este somat să raporteze cât vin s-a băut în doi ani la echipa de fotbal CSM Şcolar Reşiţa

Viorel Lolea

Viorel Lolea, şeful grupării de fotbal CSM Şcolar Reşiţa, a fost ridicat în picioare la ultima şedinţă a Consiliului local de liderul grupului PSD, Mirel Sabo, cerându-i-se un raport al vinului băut în Valea Domanului din 2016 şi până în prezent.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog