Menu

Sport

Trei zile, sportive, de lupte, la Reşiţa!

Reşiţa ajunge din nou în prim-planul competițiilor sportive, găzduind  Campionatul Național de Lupte pentru seniori. Evenimentul este programt în zilele de 3-5 februarie, în Sala Polivalentă din Reșița.

Proaspăt ales membru în  Biroul Federal al Federației Române de Lupte, antrenorul emerit Adrian Dacica, care este viceprimarul municipiului, spune că alegerea Reșiței ca loc de desfășurare a competiției se datorează bunelor relații pe care clubul și el personal le au cu Federația.

Un gând trist, la sfârșit de drum!

Competiţia „Stelele Banatului“ la fotbal, iniţiată şi organizată de cunoscutul om de fotbal din Caransebeș, Dan Avram, a ajuns la a patra ediție dar, din păcate, și la final, după cum spune susținătorul ei. Spunem din păcate, pentru că, așa cum ne-am obișnuit, lucrurile bune țin tot mai puțin în România. Marea nemulțumire a lui Dan Avram este că nu a avut susținerea altora în organizarea unei competiții de o asemenea amploare. Lăsat singur să se descurce, a hotărât să renunțe să mai organizeze un astfel de eveniment.

Cătălin Hogea: „Cred că Adi Dacica e supărat pentru că nu a fost desemnat cel mai bun antrenor“

Cătălin Hogea

Continuă disputa dintre antrenorul emerit de lupte, Adrian Dacica, și conducerea Direcției Județene pentru Tineret și Sport Caraș-Severin (DJTS), pe marginea  întocmirii clasamentelor cu cei mai buni sportivi, echipe și antrenori în anul 2016.

Adrian Dacica: „Nu este normal să premiezi sportivii de două ori consecutiv, pentru același rezultat“

Adrian Dacica, dreapta

Potrivit antrenorului emerit de lupte, prof. Adrian Dacica, întocmirea clasamentului judeţean cu cei mai buni sportivi cărăşeni în anul competiţional 2016 nu s-a făcut cu respectarea grilei stabilită de către ministerul Tineretului și Sportului. Dacica spune că, rezultatele obținute de un sportiv nu se premiază decât o singură dată într-un an calendaristic, or Direcția Județeană de Tineret și Sport Caraș-Severin i-a premiat de două ori pe Marius Cocioran și Narcis Mihăilă, cei doi atleți participanți la Jocurile Olimpice de la Rio.

Universitatea Reşiţa, victorie muncită în ultima etapă din tur. Adriana Voina, poftă nebună de gol!

Universitatea Reşiţa a muncit din greu, astăzi, în sala Polivalentă, în faţa a aproximativ 250 de spectatori, pentru a obţine victoria în faţa juniorelor din Braşov, care alcătuiesc lotul naţional. Meciul dintre Universitatea Reşiţa şi Naţional Braşov a contat pentru ultima etapă a turului din Divizia A, Seria B.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog