Menu

Magazin

Silviu Hurduzeu, Parcul Teiuş din Caransebeş şi „Reconstituirea” lui Lucian Pintilie

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, aflat săptămâna trecută la Caransebeş, la un eveniment prilejuit de Ziua Mondială a Poştei, a zărit într-o vitrină câteva cărţi poştale care i-au stârnit nişte amintiri culturale.

Altfel de politică, la ALDE!

Face politică în sferele înalte,

Pe lângă sfinţii politicii din cer!

Atunci, de ce, privind la „Doamna ALDE”,

Întrezăresc parcă ceva din Lucifer!

Energie, vibraţii şi un fel de magie, la Ponton Casa Baraj (VIDEO)

Aproximativ 2.000 de persoane au dansat astă-noapte, până în zori, la Ponton Casa Baraj, de la Văliug, Caraş-Severin. Semnalăm fenomenul datorită amplitudinii sale, pentru că, totuşi, 2.000 de oameni adunaţi la un loc la fiecare sfârşit de săptămână, înseamnă o mulţime semnificativă. Ar mai fi de remarcat şi faptul că mai mai mult de jumătate din participanţii la party sunt veniţi din alte judeţe ale ţării şi din străinătate. Unul dintre organizatorii evenimentelor de la Ponton Casa Baraj ne-a declarat că structura participanţilor s-a schimbat mult în ultimul timp.

Şoc în lumea sportului! Tătăruşanu, bulversat de mărturisirea vicepreşedintelui Ionuţ Popovici

Mărturisirea de pe feisbuc a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionuţ Popovici, cum că doreşte să devină cel mai bun vicepreşedinte pe care Consiliul Judeţean l-a avut vreodată pe terestru, a produs efecte şi în lumea sportului. Astfel, cunoscutul portar Ciprian Tătăruşanu, recent transferat la FC Nantes, unde este rezervă, a spus că vorbele lui Ionuţ Popovici i-au schimbat viaţa.

Bursa pariurilor a explodat! Soliştii lui Hurduzeu vs soliştii lui Frunzăverde!

De câteva zile, în atenţia cetăţenilor din Caraş-Severin a revenit o problemă care îi frământă până la paroxism. Au cântat mai bine oamenii lui Frunzăverde sau cântă mai bine oamenii lui Hurduzeu? Problema, fundamentală pentru trecutul, prezentul şi viitorul judeţului, a fost reactivată în mod absolut paradoxal de un filmuleţ care, deşi poate fi găsit cu greu, a devenit viral în spaţiul virtual datorită publicităţii pe care i-a făcut-o vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionuţ Popovici, pe pagina sa de feisbuc.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog