Menu

Articol

Veste bună pentru elevi. Ministerul Educaţiei suspendă cursurile pentru ziua de vineri

Ziua de 25 ianurie a devenit şi ea zi liberă conform unei adrese trimise în ultimul ceas către unităţile şcolare din ţară. Ecaterina Andronescu a semnat actul ce îl lasă acasă pe elevi şi vineri, această decizie fiind luată după raportările specialiştilor cu privire la numărul mare de infecţii respiratorii acute.

Conform informării, care a venit destul de târziu ieri, este specificat faptul că „suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare până la sfârşitul semestrului, respectiv sfârşitul anului şcolar, stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învâţământ şi comunicate Ministerului Educaţiei“.

Ministerul Sănătăţii precizează că: “Vom continua să supraveghem atent evoluția gripei în toată țara. Împreună cu Ministerul Educației, vom continua triajul epidemiologic în unitățile de învățământ săptămâna viitoare, odată cu reluarea activității în unitățile școlare. Recomand părinților să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare, iar pe parcursul celor patru zile libere să evite expunerea copiilor în colectivități”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Recomandări ale Ministerului Sănătăţii pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal:
•        Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
•        Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
•        Respectarea etichetei tușei și strănutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/strănut la nivelul parții interne a articulației cotului);
•        Igiena adecvată a mâniilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
•        Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
•        Continuarea vaccinării antigripale
În funcție de situația epidemiologică,  unitățile sanitare sunt responsabile să limiteze accesul vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc crescut.
 

Powered by Jasper Roberts - Blog