Pinocchio s-a trezit copil prost, cioplit dintr-o bucată de lemn de către tatăl său, tâmplarul Gepetto. Pentru că micuţul cap de lemn nu ştia ce înseamnă A, B, C, 1, 2, 3, bunătate, răutate, bani, cinste, minciună etc., tatăl său l-a trimis la şcoală. Dar, la fel ca Scufiţa Roşie, la fel ca Harap-Alb şi ca Pierre Bezuhov, din „Război şi pace”, nici Pinocchio nu merge pe drumul drept, ci o ia pe ocolite, ispitit de sclipirile perfide ale bunătăţilor interzise din această lume. Şi, vai, ce primejdii îl înconjoară, ce oameni răi îl împresoară, îl amăgesc, îi fură Abecedarul şi banii, îl afundă pe căi întortocheate şi întunecoase. Pas cu pas, Pinocchio învaţă să se orienteze, învaţă ce e rău şi ce e bine, pentru el şi pentru iubitul său tată. Învaţă că nu toţi îl iubesc şi el, Pinochio, trebuie să-şi selecteze prietenii. Să rişte să nu fie iubit de toţi, pentru a merita dragostea adevărată a unora. Şi acelora să le întoarcă dragostea şi prietenia. Dar, ce-ar fi fost Pinocchio fără acest drum primejdios şi iniţiatic?! Ar fi rămas o păpuşă cuminte, ascultătoare, din lemn.
A început un nou an şcolar. Dascălii îi învaţă pe copii ce înseamnă A, B, C, 1, 2, 3, etc. Îi învaţă să fie cuminţi şi ascultători. Dar, cine îi învaţă pe copii să-şi asume riscuri, să aibă curajul de a greşi, afirmându-şi personalitatea? Pentru că, dacă rămân copii cuminţi, păpuşi care nu deranjează pe nimeni niciodată, nu vor cunoaşte teama, disperarea, singurătatea, dar nici bucuria şi nici iubirea adevărată.
A, da, ştiu că şi lui Victor Ponta i se spune Pinocchio. A dovedit uneori că e stângaci şi cap de lemn, dar, risc să spun că a parcurs şi el un drum iniţiatic, care l-a transformat dintr-o păpuşă de lemn într-un politician remarcabil. Adică, într-un premier cu multe defecte şi, după părerea mea, cu destul de multe calităţi. La urma urmei, a venit împins de partid pe un drum de stânga, dar a reuşit să mişte economia, ocolind binişor pe dreapta. N-a fost copil cuminte, dar, a reuşit mai mult decât alţi copii cuminţei dinaintea sa, cum au fost Emil Boc sau M.R.U.
Pinocchio s-a trezit copil prost, cioplit dintr-o bucată de lemn de către tatăl său, tâmplarul Gepetto. Pentru că micuţul cap de lemn nu ştia ce înseamnă A, B, C, 1, 2, 3, bunătate, răutate, bani, cinste, minciună etc., tatăl său l-a trimis la şcoală. Dar, la fel ca Scufiţa Roşie, la fel ca Harap-Alb şi ca Pierre Bezuhov, din „Război şi pace”, nici Pinocchio nu merge pe drumul drept, ci o ia pe ocolite, ispitit de sclipirile perfide ale bunătăţilor interzise din această lume. Şi, vai, ce primejdii îl înconjoară, ce oameni răi îl împresoară, îl amăgesc, îi fură Abecedarul şi banii, îl afundă pe căi întortocheate şi întunecoase. Pas cu pas, Pinocchio învaţă să se orienteze, învaţă ce e rău şi ce e bine, pentru el şi pentru iubitul său tată. Învaţă că nu toţi îl iubesc şi el, Pinochio, trebuie să-şi selecteze prietenii. Să rişte să nu fie iubit de toţi, pentru a merita dragostea adevărată a unora. Şi acelora să le întoarcă dragostea şi prietenia. Dar, ce-ar fi fost Pinocchio fără acest drum primejdios şi iniţiatic?! Ar fi rămas o păpuşă cuminte, ascultătoare, din lemn.
RSS Feed