Articol

„am murit foarte greu
despărţindu-mă de sinea mea
partea ascunsă hohotea de lumină
cea văzută se întuneca”

Strofă din poemul „Traversat de o pasăre” - de Ion Chichere

Cristian Buică, visătorul care adună sub umbrela sa, în serile de marţi, o parte consistentă din fauna muzicală şi literară a Reşiţei, cu speranţa iremediabilă că „ odată şi-odată vom fi uniţi!”, a orchestrat aseară, în demisolul liric-fumegos al localului atât de prozaic numit „La Tzompy”, un spectacol neconvenţional dedicat „iubitului nostru Ion Chichere”.

Poetul Ion Chichere a murit în condiţii ciudate, şi până astăzi neclare, într-o noapte de 13 spre 14 septembrie 2004, la vârsta de 50 de ani. Aşadar, mijlocul lunii septembrie ne aminteşe, în fiecare an, cu tristeţe de Ion Chichere. Dar adevăratul motiv pentru care, din când în când, cei care l-au cunoscut, suportat, îndrăgit, ascultat, citit, se adună să-l (re)citească şi să-l (re)povestească, sunt versurile sale vibrante, pe care, aşa cum spune poetul Costel Stancu, Ion Chichere le-a scris cu încrederea că au puterea de a dezmorţi şi mişca lumea.

Sub influenţa spiritului viu al lui Ion Chichere , al cărui bust, realizat de poetul-pictor-sculptor-sacamator Papi-Emilian Roşculescu, veghea întrega adunare, s-au făcut afirmaţii duioase, hazlii, triste, cinice, spirituale, bombastice despre opera şi viaţa lui Chichere. „Este poetul chinuit, ale cărui aripi, totuşi, nu s-au frânt, pentru că poezia lui continuă să se înalţe.” „Este cel mai mare poet al Reşiţei.” „Este unul din marii poeţi ai României.” Nu au lipsit nici demolatorii de statui, care au spus că Ion Chichere n-a fost chiar aşa spontan, că îşi memora versurile lucrate cu migală acasă şi le scria pe şerveţele în birturi ca şi când le-ar fi compus pe loc, că scria sub influenţa vizibilă a lui Bacovia şi, apoi, a lui Nichita, că scria poezii pentru a fi plătit cu vodcă de către bărbaţi sau cu îmbrăţişări de către femei (OAU, ce vremuri!), că a făcut şi nişte măgării,... Alte poveşti au fost despre generozitatea fără margini a poetului, altele despre nopţile reşiţene tulburate de spiritul său vulcanic agăţat de pervazul unui geam sau de gardul unui spital, de unde îşi striga, în versuri, dragostea pentru cea mai recentă muză.

Întâmplări cu şi despre Chichere au povestit la microfon, Gabriela Savitsky, Luci Peia, Costel Stancu, Nicolae Dumitru Vlădulescu, Enache Barbu, Constantin Rupa, Ion Moşteoru, Valentin Homescu şi mulţi alţii.

Desigur, Cristian Buică a interpretat cântece compuse de el pe versurile lui Ion Chichere. A fost şi o seară cu mulţi Vasile. Adică, vreo trei, dar speciali. Vasile Mardare (fost reşiţean, actualmente lugojean), cu o voce puternică şi limpede, Vasile Gondoci (lugojean toată viaţa), cu o voce de o stranietate mistică, şi Vasile Neamţu, un străvechi rocker şi folkist reşiţean, care şi-a recâştigat tinereţea cu o piesă foarte bună, o compoziţie a sa de la începutul anilor ’80, „Tango 44”, care pare patinată de vreme şi proaspătă în acelaşi timp.

Au mai cântat Dan Cîmpan şi o puştoaică de vreo paişpe-cinşpe ani, Flaviana Staicu, toţi răsplătiţi cu aplauze, chiuituri şi fluierături de admiraţie.