Articol

Rectorul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Doina Frunzăverde, anunţă că instituţia nu mai are bani, fondurile primite de la bugetul de stat au fost epuizate, iar bani din fonduri regionale nu mai primeşte, din cauza scandalului corupţiei, cum ar veni, că universitatea nu mai prezintă încredere pentru a primi fonduri. Aşa că, nu mai sunt bani nici pentru salarii. Asta am înţeles noi.

Am mai înţeles că rectorul universităţii se consideră o victimă a sitemului, dar şi o victimă a răutăţii oamenilor, care, în loc să sară în apărarea universităţii, au asistat pasivi la dezvăluirile din presă, care, într-o anumită măsură, au fost fie exagerate, fie au reluat cu sadism aceeaşi poveste de mai multe ori. Lume rea! În plus, aşa cum fac „cei prinşi cu raţa-n gură” şi conducerea de la UEM şi dascălii, mai ales cei cercetaţi pentru corupţie, se întreabă: de ce tocmai noi, când şi în altă parte se întâmplă astfel de lucruri sau, poate, şi mai grave?! Aşa ceva e în firea oamenilor. Şi eu m-am întrebat, nervos, o dată, când m-a prins controlul în tramvai (a fost tramvai la Reşiţa), că de ce m-au prins tocmai pe mine, când o mulţime de alţi contravenieţi jegoşi circulau fără bilet şi nu-i întreba nimeni! Nu cumva e o conspiraţie împotriva mea?! M-am împăcat cu gândul şi m-am decis să lupt împotriva conspiraţiei, făcându-mi abonament de călătorie.

Revenind la supărarea rectorului universităţii reşiţene, mai spun ceva care m-a surprins. Când, într-o conferinţă de presă, şi-a prezentat intenţia de a realiza fuziunea prin absorbţie cu UVT, dar şi supărarea şi tristeţea de care vorbeam, i-am ridicat o întrebare ajutătoare la fileu, cu cele mai prieteneşti intenţii. Am întrebat-o pe Doina Frunzăverde ce doreşte să le transmită reşiţenilor nemulţumiţi de fuziune, fiindcă mulţi dintre aceştia consideră fuziunea un pas înapoi, o pierdere. Mă aşteptam ca în ideea în care spunea că a găsit o soluţie în care crede, să-şi susţină propunerea şi să prezinte avantajele soluţiei, să spună că studenţii nu vor avea de suferit, dimpotrivă, calitatea învăţământului are şanse să sporească, vor fi şi fonduri pentru funcţionare şi bla, bla, bla,... altele de-astea. Dar, rectorul a răspuns cu evidentă frustrare: „Le răspund întrebându-i unde au fost reşiţenii când am fost făcut toţi hoţi!” Răspusul m-a făcut să tresar, pentru că se înţelegea ceva de genul: „Aşa le trebuie, dacă nu m-au sprijinit! Acum să suporte consecinţele!” Deci, fuziunea aceasta le este dată reşiţenilor ca o pedeapsă! Nu ştiu ce înţeleg alţii, dar eu aşa am recepţionat răspunsul.

Aş fi lăsat baltă acest sentiment de neplăcere, în fond, mie, fuziunea nu mi se pare o catastrofă. O filială a UVT la Reşiţa poate prezenta şi avantaje. Însă, au venit şi alte informaţii surprinzătoare. Un profesor din universitate, imediat după votul Adunării Generale a salariaţilor, care a aprobat fuziunea, mi-a spus: „Salariaţii s-au speriat de faptul că li s-a spus că fără fuziune nu-şi vor mai primi salariile. Această informaţie transmisă de doamna rector i-a determinat să voteze pentru fuziune. Dar, nu e chiar aşa, ar mai fi fost soluţii, aşa cum au fost şi anii trecuţi”. Buun, am trecut şi peste asta. Întotdeauna există o opoziţie internă într-o instituţie, care ştie sau crede că ştie mai bine decât conducerea cum şi ce trebuie făcut. Dar, a mai venit o informaţie, care, chiar, m-a pus pe gânduri: o delegaţie de profesori din UEM a fost în audienţă la Ministerul Educaţiei şi acolo ministrul le-a spus că nu doreşte desfiinţarea universităţii reşiţene, dimpotrivă, vrea să sprijine universităţile din zonele sărace, aşa cum este cea din Caraş-Severin. Nici vorbă de fuziune!

Dacă aşa stau lucrurile (spun dacă), puse cap la cap, aceste informaţii ne pot face să credem că rectorul Doina Frunzăverde, într-adevăr, a iniţiat această fuziune ca o răzbunare faţă de reşiţeni şi faţă de dascălii care  nu-i sunt loiali, au alte păreri şi, poate, vor să-i ia locul. În ideea că să vedeţi ce-o să păţiţi, dacă nu m-aţi urmat pe mine!

Am mai scris o dată, mai mult în glumă, că Doina Frunzăverde poate găsi o oarecare consolare în faptul că dacă ea nu va mai fi rector, nici altcineva nu o să-i ia locul. Dar, în noul context se poate înţelege că e mai mult decât o consolare, e o pedeapsă pentru reşiţenii răi şi nerecunoscători!