Ce făcea bănăţeanul în urmă cu o jumătate de secol, luni dimineaţa, toamna? Să luăm drept exemplu un bănăţean reprezentativ, să zicem, un bărbat la 40 de ani, proprietar de casă, curte, grădină şi livadă, cu trei-patru porci în coteţ, două-trei vaci şi doi cai în grajduri. Bărbatul era navetist la o fabrică din oraş, aşa că, la prima oră, era trezit de nevastă, care, între timp, dăduse de mâncare la animale, pregătise fruştukul şi pachetul pentru servici’. Bănăţeanul mânca tacticos, îi dădea indicaţii nevestei să pregătească lemne, că după amiază o să pornească focul la cazanul de ţuică, fiindcă patul din butoaie stă să cadă şi nu-i bine să cadă patul, că iese ţuica acră. Îi mai spunea nevestei să trimită copiii la şcoală şi, apoi, pleca la servici’, cu autobuzul navetiştilor. În autobuz, cu consătenii, vorbea despre vreme, despre cine a mai murit, cine cu cine se mai ţine, ce cai şi-a cumpărat un vecin, cât costă cucuruzu’ şi despre cum s-au îmbătat doi consăteni sâmbătă seara şi s-au bătut în birtul satului. Mai erau şi unele poveşti cu moroi şi strâgoni, care bântuiau cimitirul şi ieşeau, din când în când, pe la căşile oamenilor să-i sperie. La servici, de dimineaţă, se făcea analiza etapei de fotbal de duminică. Ce a făcut Universitatea Craiova, Steaua, Dinamo, UTA, Poli? Dar, CSM Reşiţa? Asta până pe la ora mesei. Gustarea de la servici’ era un adevărat ritual. Mai întâi, sticla cu ţuică trecea pe la fiecare din membrii echipei, în timp ce se prăjea clisă, costiţă, şuncă cu ou. Mâncarea, grasă, era înviorată cu ceapă şi părădaisă din grădină. Şi cu încă o gură, două, de ţuică. La masă se mai vorbea despre securişti, de turnători, se cam ştiau care sunt, aşa că se cerea atenţie şi prevedere, dar se povestea şi despre invazia ruşilor în Cehoslovacia, de curajul lui Ceauşescu şi al românilor care s-au opus, de călătoria americanilor pe Lună, o fi fost, n-o fi fost adevărată? După ora mesei, cam după ora 11, vrând-nevrând, se scoteau sculele din sertare. Şi începea lucrul. Şi bănăţeanul lucra, zi de zi, până sâmbătă după-amiază. În timpul săptămânii nu era etapă la fotbal, aşa că discuţiile se mai purtau numai la ora mesei. În rest, se lucra repede, fiindcă trebuiau îndeplinite normele, plus că orice meseriaş care se respecta trebuia să-şi facă fuşeraiele. Cuţite, încuietori, zăvoare, topoare, capcane pentru şoareci, diuze pentru stropit via, etajere, orgi de lumini pentru discotecă etc. Zilnic, se lucra, în paralel, la producţia oficială şi la producţia particulară, care era cărată acasă, în geantă, dacă era ceva mic, sau peste gard, dacă era ceva mare. Uneori se putea apela şi la şoferii directorilor, ale căror maşini nu erau controlate la poartă. Mai erau şi şedinţele de partid şi de sindicat, în care se făcea analiza producţiei şi se cereau materialele absolut necesare, tablă, sârme, şuruburi, cârpe, ulei, benzină, mături, bocanci, salopete, sodă pentru spălat pe mâini. Tot acele şedinţe erau scena (sau ringul) unde se dădeau înfruntările verbale care stabileau viitorii lideri de partid sau de sindicat. Întotdeauna erau unii interesaţi, alţii indiferenţi. Bănăţeanul navetist, în general, era indiferent la funcţii. Cam aşa începea săptămâna pentru bănăţeanul reprezentativ, acum o jumătate de secol, şi cam aşa se derula până sâmbătă după amiază. Despre săptămâna bănăţeanului reprezentativ de astăzi, în episodul următor.
Ce făcea bănăţeanul în urmă cu o jumătate de secol, luni dimineaţa, toamna? Să luăm drept exemplu un bănăţean reprezentativ, să zicem, un bărbat la 40 de ani, proprietar de casă, curte, grădină şi livadă, cu trei-patru porci în coteţ, două-trei vaci şi doi cai în grajduri. Bărbatul era navetist la o fabrică din oraş, aşa că, la prima oră, era trezit de nevastă, care, între timp, dăduse de mâncare la animale, pregătise fruştukul şi pachetul pentru servici’. Bănăţeanul mânca tacticos, îi dădea indicaţii nevestei să pregătească lemne, că după amiază o să pornească focul la cazanul de ţuică, fiindcă patul din butoaie stă să cadă şi nu-i bine să cadă patul, că iese ţuica acră. Îi mai spunea nevestei să trimită copiii la şcoală şi, apoi, pleca la servici’, cu autobuzul navetiştilor. În autobuz, cu consătenii, vorbea despre vreme, despre cine a mai murit, cine cu cine se mai ţine, ce cai şi-a cumpărat un vecin, cât costă cucuruzu’ şi despre cum s-au îmbătat doi consăteni sâmbătă seara şi s-au bătut în birtul satului. Mai erau şi unele poveşti cu moroi şi strâgoni, care bântuiau cimitirul şi ieşeau, din când în când, pe la căşile oamenilor să-i sperie. La servici, de dimineaţă, se făcea analiza etapei de fotbal de duminică. Ce a făcut Universitatea Craiova, Steaua, Dinamo, UTA, Poli? Dar, CSM Reşiţa? Asta până pe la ora mesei. Gustarea de la servici’ era un adevărat ritual. Mai întâi, sticla cu ţuică trecea pe la fiecare din membrii echipei, în timp ce se prăjea clisă, costiţă, şuncă cu ou. Mâncarea, grasă, era înviorată cu ceapă şi părădaisă din grădină. Şi cu încă o gură, două, de ţuică. La masă se mai vorbea despre securişti, de turnători, se cam ştiau care sunt, aşa că se cerea atenţie şi prevedere, dar se povestea şi despre invazia ruşilor în Cehoslovacia, de curajul lui Ceauşescu şi al românilor care s-au opus, de călătoria americanilor pe Lună, o fi fost, n-o fi fost adevărată? După ora mesei, cam după ora 11, vrând-nevrând, se scoteau sculele din sertare. Şi începea lucrul. Şi bănăţeanul lucra, zi de zi, până sâmbătă după-amiază. În timpul săptămânii nu era etapă la fotbal, aşa că discuţiile se mai purtau numai la ora mesei. În rest, se lucra repede, fiindcă trebuiau îndeplinite normele, plus că orice meseriaş care se respecta trebuia să-şi facă fuşeraiele. Cuţite, încuietori, zăvoare, topoare, capcane pentru şoareci, diuze pentru stropit via, etajere, orgi de lumini pentru discotecă etc. Zilnic, se lucra, în paralel, la producţia oficială şi la producţia particulară, care era cărată acasă, în geantă, dacă era ceva mic, sau peste gard, dacă era ceva mare. Uneori se putea apela şi la şoferii directorilor, ale căror maşini nu erau controlate la poartă. Mai erau şi şedinţele de partid şi de sindicat, în care se făcea analiza producţiei şi se cereau materialele absolut necesare, tablă, sârme, şuruburi, cârpe, ulei, benzină, mături, bocanci, salopete, sodă pentru spălat pe mâini. Tot acele şedinţe erau scena (sau ringul) unde se dădeau înfruntările verbale care stabileau viitorii lideri de partid sau de sindicat. Întotdeauna erau unii interesaţi, alţii indiferenţi. Bănăţeanul navetist, în general, era indiferent la funcţii. Cam aşa începea săptămâna pentru bănăţeanul reprezentativ, acum o jumătate de secol, şi cam aşa se derula până sâmbătă după amiază. Despre săptămâna bănăţeanului reprezentativ de astăzi, în episodul următor.
RSS Feed