Menu

Articol

Întâlnirea administrațiilor din Reșița și Kikinda, în cadrul Programului IPA

În cadrul proiectului derulat de Municipiul Reşiţa în parteneriat cu oraşul Kikinda – Republica Serbia, la sediul Primăriei Municipiului Reşiţa a avut loc o întâlnire preliminară, al cărei subiect a fost structurarea unui program de exerciţii comune la Reşiţa.

Proiectul, „Flood Prevention – For Better Life Quality” (“Prevenirea inundaţiilor – Pentru o calitate mai bună a vieţii”), Cod MIS – ETC proiect 1256, este finanţat în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia, iar printre activităţile lui se numără şi organizarea unor exerciţii comune pe tema „Exerciţii comune de simulare în managementul de urgenţă pe durata inundaţiilor” (Activitatea 5. Schimburi de experienţă şi exerciţii comune).

În cadrul şedinţei de lucru s-au formulat propuneri şi s-au analizat potenţiale modalităţi şi condiţii de aplicare, iar, în perioada următoare, va fi definitivat programul exerciţiilor care se vor desfăşura la sfârşitul anului, la Reşiţa.

Au participat reprezentanţi ai serviciilor şi direcţiilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa (Direcţia Tehnică Generală, Serviciul Proiecte Europene şi Relaţii Internaţionale, Serviciul Gospodărie Urbană şi Mediu, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Locală Reşiţa, Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local), dar şi reprezentanţi ai instituţiilor publice cu atribuţii în prevenirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al Județului Caraș Severin, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin.

În luna iunie 2015, partenerii sârbi au organizat în cadrul aceleaşi activităţi două exerciţii de intervenţie în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, care s-au desfăşurat la un lac din localitate. A fost simulată salvarea de la înec a mai multor victime precum şi a unei victime încarcerate într-un autovehicul căzut în lac. Au fost implicate forţe din Kikinda de la Crucea Roşie, Pompieri, Clubul de scafandri ORCA, Ministerul Afacerilor Externe, Ambulanţa.

Powered by Jasper Roberts - Blog