Menu

Articol

PES activists România a strâns 40.000 de semnături strânse în cadrul campaniei naţionale #RomaniaCereSchengen.

Campania pentru aderarea României la Schengen a fost demarată pentru a sprijini demersurile autorităţilor române de a solicita integrarea ţării noastre în acest spaţiu european de liberă circulaţie la următorul Consiliu de Justiţie şi Afaceri Interne ce va avea loc în luna octombrie.

„Suntem bucuroşi de sprijinul primit peste tot în ţară pentru campania noastră menită să ilustreze încă o dată faptul că România are dreptul de a face parte din spaţiul Schengen. Petiţia noastră a fost semnată de foarte mulţi lideri din mai multe formaţiuni politice, chiar dacă în majoritatea lor vorbim de reprezentanţi ai Partidului Social Democrat, dar şi de un număr impresionant de persoane din toate colţurile lumii“, a ținut să spună secretarul General al PES activists România, Janina Sitaru.

În textul petiţiei, iniţiatorii sublinează faptul că România îndeplineşte de peste trei ani criteriile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi solicită Parlamentului European şi Comisiei Europene sprijinul pentru generarea unui consens politic care să permită integrarea României la această zonă de liberă circulaţie.

„Ne bucură faptul că am reuşit să adunăm peste 1.200 semnături în judeţul  Caraș-Severin.  Organizaţia PES activists  Caraș-Severin  a demonstrat astfel că poate prin echipa sa să explice temele europene cetăţenilor din judeţul nostru şi să-i informeze corect despre mecanismele şi deciziile europene. Ne bucurăm că şi după terminarea campaniei ajung către noi şi alte semnături ceea ce demonstrează sprijinul public pentru aderarea României la Schengen", este de părere Marius Balean  preşedintele-coordonator judeţean a organizaţiei PES activists Caras-Severin.

Inițiativa întărește și susține astfel demersurile oficiale ale Președinției și Guvernului României în direcția dobândirii calității de stat membru Schengen, oferind cauzei României un important suport popular. Petiţia #RomaniaCereSchengen se înscrie în linia activităţilor şi acţiunilor cu caracter european organizate încă din anul 2007 de PES activists România, structură care reuneşte peste 9.000 de membri la nivel naţional.

„Susţin iniţiativa organizaţiei PES activists România de a solicita integrarea ţării noastre în spaţiul Schengen. Autorităţile române au depuse eforturi importante în a asigura securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene şi au capacitatea de a menţine siguranţa acestei zone de liberă circulaţie. În acest sens, demersul vine să susţină eforturile depuse de instituţiile din România şi decidenţii politici pentru integrarea țării noastre în spaţiul Schengen şi caută să reitereze explicit sprijinul Parlamentului European pentru aderarea României la această zonă europeană de liberă circulaţie”, a completat europarlamentarul Victor Negrescu.

Powered by Jasper Roberts - Blog