Menu

Articol

Băsescu și Dragnea, noua variantă a lui BD în acțiune

La terminarea mandatelor de președinte, Traian Băsescu dădea ca sigur că se va ține departe de politică. Că mai bine preferă să-și crească nepoții decât să reintre în mocirla dâmbovițeană, de pe urma căreia a profitat din plin timp de 25 de ani. Dincolo de motivația sentimentală de bunic dornic să se plimbe cu nepoțeii în parc, să joace table și să stea la povești cu pensionarii, mai exista una de logică: pentru ce să se mai întoarcă în politică, cât timp a ocupat  toate funcțiile importante în acest stat? De altfel, și Băsescu avea să afirme că, cine a fost o dată preşedinte nu mai poate să fie altceva, dacă se respectă.

Dar cum Băsescu nu e ca tot politicianul român, iată-l înscris în Partidul Mișcarea Populară, despre care a spus că este un fel de PD pe stil nou. Deocamdată, ca simplu membru, însă, după aplauzele primite de la noii săi colegi și după motivele personale care l-au determinat să facă acest pas, este clar că va trece la timona lui cât de curând și îl va arunca din nou în valurile politicii. Va fi un partid personal, ceilalți membri din conducere vor deveni figuranți și nimic mai mult. Excepție va face Elena Udrea de care Băsescu nu s-a dezis nici când ajunsese să fie plimbată cu cătușe și nu o va face nici de acum înainte.

Pentru cei care vor să vadă spectacolul din politica românească, revenirea lui Traian Băsescu este cea mai bună ocazie pentru așa ceva. Îmbrăcând haina lupului moralist, fostul președinte nu va sta de pomană de acum încolo. Îl vom vedea tot mai des la televizor, de unde își va ataca contracandidații în stilu-i caracteristic. Și cum poporul român este iertător și are darul de a nu-și aminti orice „fleac“ din trecut, este posibil ca Băsescu să beneficieze de acest lucru. De la 4-5 procente, cât are acum, PMP poate urca în vară la cam cât avea PD  când se numea PDL, adică, 12 procente.

Cu procentele astea, PMP poate juca rolul de jolly joker pe scena politică, iar lui Băsescu să-i deschidă calea spre Primăria Generală a Capitalei pe care a mai condus-o cândva ori spre intrarea guvern acolo unde există funcția de prim-ministru, singura care îi lipsește din colecția sa.

 Credeți că este un scenariu fantezist? Eu zic că nu. Și nu mă gândesc decât la faptul intrarea în PMP a lui Băsescu coincide cu alegerea triumfalistă a lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Da, Dragnea care la origine este și el pedist și care a rămas în bune relații cu Băsescu, indiferent de vremuri.

Powered by Jasper Roberts - Blog