Articol

S-a tot vorbit despre actele de corupție de la Universitatea „Eftimie Murgu“. Despre profesorii șpăgari de la instituția de învățămînt ce s-a dorit una de elită în Banatul de Munte. Cu toții ne-am dat cu presupusul față de  neregulile grave descoperite de procurori acolo. Cei mai mulți au pus capul în pământ de rușine, în timp ce alții au lăsat să se înțeleagă că și pe la case mai mari s-a întâmplat ca profesorii universitari să alerge după studente cu pantalonii în vine, iar pentru asta nu s-a făcut gaură în cer. N-au lipsit nici cei care și-au amintit de cartea care s-a făcut cândva în această universitate. Și cum se întîmplă în astfel de situații, nu au întârziat să apară salvatorii universității. Mă rog, cei care se vedeau ori se visau într-o astfel de postură.

Părerea mea este că s-a făcut prea multă vâlvă pe seama unui subiect demn de o cauză mai bună. S-a exagerat enorm. Despre profesorii prinși cu mâța în sac s-au scris multe lucruri neadevărate. De exemplu, adevăratul șpăgar e cel care primește măcar câteva sute de euro. Profesorul, mai bine zis, profesoara care se mulțumea și cu parfumuri ieftine și plicuri cu 300 de lei ar fi putut intra, în cel mai bun caz, în rândul ciubucarilor. La fel ca și doamna lector care scăzuse tarifele la doar 40 euro pentru un examen promovat. Să nu mai vorbim de prodecanul iubăreț, care nu avea nevoie de bani pentru a se urca pe studente ca pe scara de incendiu. Nici nu vreau să mă gândesc la acele cazuri,  dacă se vor adeveri, despre profesorii care treceau studenții la examen pentru 5-10 euro, echivalentul unui pachet de țigări fine ori al unui prânz la un restaurant de mâna a doua.

De ce se vindeau atât de ieftin domnii profesori? Să nu vă imaginați că erau modești ori înțelegători cu studenții fără dare de mână, ci pentru că își cunoșteau valoarea. Limitele profesionale. La ei era ca la cizmarul ieșit la pensie, pe care fie că l-a lăsat vederea, fie că-i tremură mîna. Mai repară cîte un toc la cizma de damă, mai bate un blacheu la pantofii cu talpă de piele, mulțumindu-se și cu o sticlă de suc plină cu țuică de prune ori cu zece ouă de la vecinul cu casă la țară. La condiția lui, orice leu e binevenit. Așa și cu profesorii ăia. Dacă ar fi fost bine pregătiți și ar fi ocupat pe bune locul în universitate, ori nu făceau ce au făcut, ori vindeau examenul cu câteva sute de euro, pentru a le arăta studenților că aveau valoare. Dar așa...

Dar așa, din învățătura acestor profesori ciubucari îmi este greu să cred că pe porțile universității reșițene a ieșit vreun intelectual până acum.