Odată cu venirea căldurii, s-au înmulțit cazurile de persoane înțepate de căpușe. Medicii spun că acestea sunt chiar mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, lăsând la o parte animalele de companie, în special câinii, care sunt cei mai expuși la atacul unor astfel de insecte.
Doar în primele trei săptămâni ale lunii mai, mai bine de 100 de reșițeni au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului județean, unde au primit îngrijiri medicale. Au existat și situații când medicii au recomandat tratament la domiciliul pacientului.
Potrivit medicilor, înțepătura de capușă poate fi extrem de periculoasa pentru copii, dar și pentru adulți, deoarece prin intermediul ei se pot transmite numerose boli. De aceea este important de știut pașii ce trebuie urmați într-o astfel de situație. Se recomandă prezentarea la medic în cazul în care apare înțepătura, precum și deparazitarea periodică a câinilor, pentru a preîntâmpina situațiile nedorite.