Articol

O vorbă românească spune că, mai devreme sau mai târziu, toți vor plăti pentru faptele lor. În alte locuri din lume, cei care au greșit au plătit mai repede decât s-ar fi așteptat. În schimb, la noi, unii speră până la moarte că se va întâmpla minunea, motiv pentru care îndură cu stoicism, la fel cum s-a întâmplat în cazul americanilor, care au (re)venit după 40 de ani de așteptare.

În cazul lui Ion Iliescu nu a fost nevoie de 40 de ani ori de desecretizarea unor documente cu caracter de secret de stat, ci de doar 25 de ani. E bine și așa, gândindu-mă la anii pe care îi are, pentru că ar fi putut pleca din această lume fără să răspundă pentru evenimentele din iunie 1990 când, îi întâmpina pe mineri ca pe niște eliberatori: „Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică“. În timpul ăsta, alții își plângeau morții și își îngrijeau răniții. Pentru ei magistrații au redeschis dosarul Mineriadei, iar eminența cenușie a acelor zile și ani este acuzată, din nou, de infracțiuni contra umanității. Adică, de reprimarea violentă a fenomenului Piața Universității, când au murit patru oameni, iar alți trei au fost nenorociți.

Sigur, la doar jumătate an de la așa zisa revoluție română din decembrie 1989 să te dedai la acte de barbarie, cum au fost cele din iunie 1990, a  reprezentat un act de curaj din partea noii puteri instalate la București, convinsă că noul regim va dăinui la fel de mult ca și cel de care abia scăpasem. Sau de inconștiență, arătând lumii că potentații acelor vremuri nu învățaseră mai nimic din lecția pe care tot ei o predaseră  lui Nicolae și Elena Ceaușescu, acuzându-i de subminare a economiei naționale, genocid și subminarea puterii de stat.

După faptă și răsplată. Nu trebuie să ne bucurăm neaparat de rău altuia, dar nici să nu uităm durerea familiilor celor patru morți care în sufletul lor au crezut în anumite idealuri. Cei care au ordonat și au coordonat acele acțiuni să plătească, în funcție de ceea ce au făcut fiecare. Nu va fi doar o reparație morală, ci o dreptate care, iată, se întrezărește să apară, din nou, după un sfert de veac de lacrimi și durere.