Menu

Articol

De aseară, Reșița și-a întregit zestrea cu încă șase Seniori ai culturii

Începând cu anul 2007, Casa de Cultură a Sindicatelor răsplătește personalitățile locului cu Titlul de Senior al culturii din Caraș-Severin. Până acum, 28 de oameni de cultură au primit o astfel de distincție, ca semn al recunoașterii meritelor dobândite în acest domeniu. Între aceștia, s-au regăsit Velişcu Boldea, Titus Crişciu, Vasile Balu, Gheorghe Jurma, Marcu Mihail Deleanu, Petru Comisarschi, Ştefan Gârlaşu, Nicolae Irimia, Vasile Petrica, Alexandru Bârsescu, Octavian Peptenar, Avram Boţa, Ionică Stepan şi Adrian Stepan. Opt dintre ei nu mai sunt printre noi.

Aseară, alte șase personalități au fost răsplătite cu acest titlu de Senior al culturii. Este vorba de Dan D. Farcaș, născut la Reșița în 1940, matematician, informatician, scriitor – între altele autorul volumului „Hoinărind prin Reșița pierdută“, cercetător al fenomenului OZN și al civilizațiilor extraterestre, de bine cunoscutul cantautor, Cristian Buică, a cărui activitate artistică a impreesionat generații de reșițeni și de români, și general în rezervă Adrian Marinescu, autorul volumului „Arme și destine“.

Aceeași distincție a primit-o dr. Romeo Dumitrescu, compozitor și violonist, dar și un excelent organizator de serate culturale, găzduite chiar în locuința sa, prof. univ. Gheorghe Popoviciu, autor de cărți cu tematică tehnică, dar și de turism, precum și Nicolae Vlădulescu, artist plastic, cu expoziții în țară și în afara granițelor, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, regizor și artist fotograf.

Powered by Jasper Roberts - Blog