Articol

Klaus Iohannis s-a ținut de cuvânt și a coborât în stradă. Nu când erau 20.000 de oameni, ci într-un moment în care numărul protestatarilor nu depășa cifra 1.000. La urma-urmei, ce mai contează  câți se aflau acolo, important că s-a dus, s-a plimbat printre bucureșteni, le-a zâmbit, a dat mîna cu ei, a făcut o baie de mulțime – Băsescu poate fi invidios din acest punct de vedere, apoi s-a retras. Afară se făcuse frig, unii protestatari începuseră să-i ceară demisia, alții să-i bată obrazul, strigându-i să-i fie rușine, iar, pe deasupra, se făcuse ora cinei.

Și, totuși, rămân cu o nedumerire, ce a căutat Klaus Iohannis în stradă? Că eu, sincer, n-am înțeles mare lucru din toată această tărășenie. Să fi fost cumva vreo consultare la botul calului și eu nu m-am prins, ori, pur și simplu ieșise la Spaziergang cu SPP-ul după el? După cum le zâmbea protestatarilor, mă îndoiesc că era chitit pe discuții serioase despre țară și popor, partide politice, parlament și guvern. Iar pe de altă parte, nici la Spaziergang nu te duci cum a făcut-o el. Nu alegi să treci prin mijlocul mulțimii iritate. Să te trezești cu un ghiont, o înjurătură sau cu canadiana ruptă. Sau, te pomenești că tocmai acest lucru l-a căutat președintele. Să testeze pe viu strada. Să vadă dacă a mai rămas sau nu cel mai iubit dintre români. Și ce sondaj mai bun decât strada în care a coborât duminică seara ar fi putut comanda președintele?

Nu știu cine la sfătuit să facă asta, pentru că o astfel de plimbare de seară nu ajută la nimic. Nu detensionează relația societății civile cu clasa politică, și nici nu-l face mai credibil decât a fost până acum. Până duminică seara a vorbit multe. Cu și fără rost. Inclusiv despre alegeri anticipate, ținând isonul Alinei Gorghiu. Aseară, nu mai părea atât de convins de necesitatea acestora. Nu pentru că îi ceruse acest lucru un protestatar înghețat de frig. Ci pentru că lucrurile sunt cu mult mai complicate, iar președintele nu știe cum să facă să dea bine. La politiceni, oricât ar fi ei de corupți, nu poate renunța, dar nici nu pare preocupat să facă ce-i cere Strada. Poate într-un viitor rezonabil, dar protestatarii nu mai au răbdare să mai treacă un ciclu electoral fără să se întâmple nimic. În plus, ei știu că dacă acum nu-și impun punctul de vedere, vor mai trece 25 de ani până când vor ieși din nou în stradă.

Din această perspectivă a fricii de un posibil eșec al demersului lor din stradă, nu m-ar surprinde ca protestatarii să împrumute lozinca de încurajare pe care o auzim pe stadion la un meci de fotbal: „Pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor!“. Dar dincolo de asta, mă întreb din nou: Ce a căutat Klaus Iohannis în stradă?