Menu

Articol

Precum marii bărbați ai neamului, senatorul Sârbu are propria lui stradă la Ciuta

Foto: reșița.ro

Dacă marii actori sunt răsplătiți, în semn de recunoaștere pentru valoarea lor, cu stele încrustate în marmură, dacă scriitorii au și ei aleea lor de celebritate, de ce același lucru nu ar fi valabil și în cazul politicienilor pe care poporul îi apreciază și ține să-i facă nemuritori? E drept că numărul acestora, pregătiți să intre în posteritate, este foarte mic în comparație cu celelalte categorii dar, pe ici, pe colo, tot se găsește câte un alegător ce ține cu tot dinadinsul să se evidențieze, convins că face o faptă bună.

Așa cum este la Obreja unde, consilierii locali au hotărât ca o uliță din satul aparținător Ciuta să poarte numele fostului senator Ilie Sârbu, care este și socrul lui Victor Ponta, premierul demisionar. Motivul, unul cât se poate de simplu. Pe ulița aceea se află casa bătrânească în care senatorul, băiet fiind – vorba poetului, a mai și copilărit în vacanțele școlare. Spre aducerea aminte a acelor vremuri, aleșii locali au vrut să-și arate respectul și recunoștința pentru tot ce a făcut în cariera sa de politician și de slujitor al bisericii. Numai că, gestul lor nu a fost bine primit de toată suflarea comunei, existând destui localnici să cârcotească pe seama acestei hotărâri. Ei susțin că primarul și vieprimarul, care sunt membri PSD, nu au făcut altceva decât să se lingușească pe lângă consăteanul lor, care până nu de mult a fost și el membru al aceluiaș partid.

„Această Hotărâre de Consiliu Local nu a fost luată anul acesta, ci pe vremea fostului primar Pop (decedat între tim, n.r.), așa că nu e adevărat ce se spune. Noi nu am făcut ceva ieșit din comun. Ne-am zis că așa cum există denumiri în sat de Strada Mare, Ulița Mică sau Strada Narcisei, nu ar fi rău să fie și Strada Ilie Sârbu. Acolo e casa bătrânească, a fost făcut cetățean de onoare al comunei și ne-am gândit că merită și acest lucru. Așa s-a hotărât atunci, dar dacă există nemulțumiri noi putem să revenim asupra hotărârii și să dăm jos plăcuța care arată că acolo e Strada Ilie Sârbu“, ne-a mărturisit viceprimarul Dorin Baba.

Acesta ne-a mai spus că nu înțelege de ce atâta tărăboi pe acest subiect, cît timp în actele oficiale ale localnicilor și în cele de la primărie nu vor apărea niciun fel de  schimbări care presupun timp pierdut din partea localnicilor. În plus, cheltuielile primăriei au fost aproape zero, dacă avem în vedere faptul că inscripționarea tăbliței cu numele senatorului a costat bugetul local numai 14 lei. Cu TVA inclus!

Powered by Jasper Roberts - Blog