Articol

Guvernul techno, cu tehnicianul-agricultor la cârmă, este abia schiţat, dar are deja o formă, aşa ca o caroserie din tablă zincată, prinsă în nituri, cu motor economic, roţi dinţate, manometre, manete şi clopot de alarmă. Cam aşa văd eu un guvern de tehnocraţi, ca pe un vehicul din seria Jules Verne, jumătate submarin, jumătate autobuz zburător, care nu zboară, doar sare din când în când într-un picior, fiindcă n-are destulă viteză. Este alimentat cu experienţă distilată, are şi catarg cu pânze, să se ajute şi cu vântul popular din pieţe, are şi o frână de mână, solidă, din oţel forjat, în caz că o ia prea repede la vale.

Acum, că am făcut acest portret caricatural al navetei guvernamentale, trebuie să spun că primul ministrul desemnat, Dacian Cioloş, nu mi-e nici simpatic, nici antipatic, e ca un RoboCop, de la care aştept să-şi facă datoria şi care era necesar. Asta după ce politicienii au fost puşi, temporar, cu botul pe labe şi vehiculele lor mult mai rafinate, mai lucioase, mai aerodinamice, dar alcătuite numai din cuvinte, minciuni şi interese, s-au dezumflat ca baloanele de săpun în faţa furiei populare.

În plus, Cioloş dovedeşte că ştie să umble şi pe la manetele politice, pentru că a făcut incursiuni de recunoaştere pe la partide, să vadă cu ce le poate agăţa, ca să le obţină voturile în Parlament. Prea multe nu trebuie să le promită, fiindcă piaţa publică, ocupată pentru câteva zile de aşa-zişii rockeri-satanişti, în realitate fiind vorba despre categoria cea mai dinamică şi mai trează a societăţii româneşti, le-a pus capac politicienilor născuţi de sub pulpana lui Năstase, Hrebenciuc, Băsescu etc. Iar politicienii, vrând-nevrând, au încasat lovitura şi au făcut un pas în spate. Nici Dragnea nu poate pune condiţii, nici cuplul Gorghiu-Blaga n-are ce comenta, deocamată jucăria le-a fost luată politicienilor şi... tocmai aici voiam să ajung.

Interesant este că acţiunea formidabilă a pieţei a fost atât de bine înţeleasă de politicieni (n-au avut încotro), dar a fost atât de prost comentată şi interpretată de elitele intelectuale. Am auzit, de exemplu, pe un formator de opinie, un intelectual cu ceva renume, cum este Dan Puric, care, în timpul demonstraţiilor împotriva clasei politice, îi trimitea pe tineri să meargă să pună mâna pe carte, să citească! Un sfat foarte bun, la modul general, doar că în condiţiile date, era un reproş prostesc. Nu-i trimiţi să citească pe tinerii abia ieşiţi din foc, plini de funingine şi revoltă. Ceea ce au făcut tinerii aceia este cel mai bun lucru care se putea face în condiţiile naţionale dramatice şi în condiţiile particular tragice. Există un timp pentru citit şi există un timp pentru revoltă. Acum, după ce maşinăria tehnocrată se va pune în mişcare, într-adevăr, şi eu consider că trebuie să ne întoarcem la muncă şi la citit.

Ca să nu par că mă contrazic prea tare, revin la afirmaţiile mele în care îl lăudam pe Victor Ponta. Şi vreau să subliniez că Victor Ponta a devenit un prim ministru mai bun, mai puţin arogant, abia după ce a încasat loviturile străzii, de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014. Acum, deocamată, Victor Ponta a ieşit în decor. Societatea s-a mişcat mai repede decât politicienii şi împinge România, cu forţa, spre modernizare. Da, există momente în care strada trebuie să-şi spună cuvântul! Iar când strada se încarcă de energie, strada este România! Paradoxal, există un geniu al străzii pe care nu-l poate egala niciun intelectual.