Menu

Articol

Metalul Reşiţa e ca şi desfiinţată! Fotbaliştii reşiţeni au refuzat să joace la Satu Mare! (UPDATE)

Meciul Olimpia Satu Mare – Metalul Reşiţa, programat pentru astăzi, 14 noiembrie, de la ora 11, s-a încheiat înainte de a începe. Jucătorii echipei reşiţene au ieşit pe teren purtând un banner pe care scria: „FOTBALIŞTI 2015 = SCLAVI”. Echipa Metalul Reşiţa s-a adunat la mijlocul terenului şi fotbaliştii au anunţat că nu vor să joace. Arbitrul Vladimir Andrei Nagy (Aiud) a aşteptat 3 minute, după care a fluierat sfârşitul partidei. Astfel Olimpia Satu Mare a câştigat la masa verde, cu scorul de 3-0.

Conform regulamentului, echipa care nu se prezintă la două jocuri consecutive este exclusă din campionat. După refuzul reşiţenilor de a juca astăzi şi în situaţia în care se află Metalul Reşiţa, este greu de crezut că jucătorii se vor decide să mai joace în meciul din etapa următoare. Sâmbăta viitoare Metalul Reşiţa are programată partida cu CSM Râmnicu Vâlcea, acasă, în Valea Domanului.

Reamintim că în cele 14 etape din acest campionat, Metalul Reşiţa a obţinut o victorie, a făcut un meci egal şi a pierdut 12 meciuri, fiind pe ultimul loc în clasament.

UPDATE, ora 13.15 ================================

Finanţatorul echipei Metalul Reşiţa, Cătălin Rufă, anunţă că nu desfiinţează echipa. Va continua campionatul cu juniorii, în timp ce jucătorii care au refuzat să joace astăzi vor privi meciurile din tribună!

Protestul jucătorilor reşiţeni a fost determinat de faptul că nu şi-au primit salariile de mai multe luni. Jucătorii şi-au inscripţionat şi tricourile cu mesaje: „Ajutor!”, Stop amatorismului!”, „Opriţi scalvii!” Patronul, Cătălin Rufă, ar fi plătit jucătorii sporadic, iar întârzierea plăţii salariilor ar ajunge şi la 10 luni.

Powered by Jasper Roberts - Blog