Articol

Sunt surprins de România mea, fiindcă îmi depăşeşte aşteptările. Ţara a luat-o într-o direcţie bună, trăgând după ea toată liota de fundamentalişti (avem şi noi fundamentaliştii noştri, fie religioşi, fie politici), naţionalişti, de Gică-contra, de frustraţi, de revoltaţi de profesie, de săraci cu duhul, de infractori. Clasa politică a încasat din plin lovitura străzii, o lovitură sănătoasă, dură, dar necesară, şi a făcut un pas înapoi. Dragnea, Gorghiu, Blaga et comp. au înţeles că trebuie să treacă în rezervă până la alegerile de anul viitor. După demonstraţiile din noiembrie 2014 şi noiembrie 2015, declanşate nu de săracii şi defavorizaţii sorţii, ci de tineri activi, de tineri care au sau visează să aibă o carieră în România, mesajul a fost recepţionat de clasa politică mai bine decât mă aşteptam. E vorba că ne-am săturat de modul în care s-a făcut politică în ultimii 25 de ani, în stil de gaşcă, în care nu contau rezultatele, ci conta să fie „ai noştri” la putere, ca să ne înfruptăm cât putem din buget, din terenuri şi păduri, din posturile bugetare, şi să-i f...em pe adversarii politici, rânjind stisfăcuţi că le-am dat, şi le tot dăm, peste bot.

Deci, mesajul a fost că NU mai vrem aşa ceva! Şi, culmea, lucrurile chiar se întâmplă! Treaba merge bine, merge în direcţia trasată de suflul nou, de un spirit al modernităţii, al legalităţii, corectitudinii şi profesionalismului.

Şi, ca orice treabă care merge bine peste aşteptări, mă îngrijorează! Sunt şi eu circumspect, în ceea ce priveşte Guvernul propus de primul ministru desemnat, Dacian Cioloş. Oare sunt toţi chiar aşa profesionişti?! Oare sunt aleşi chiar după rezultate şi competenţe ori s-au făcut şi unele compromisuri şi aranjamente?

Bine, conform declaraţiilor, Guvernul va trece de Parlament. Dragnea a înţeles că nu are rost să se opună. Nu se va opune acum, dar va aştepta Guvernul la cotitură, să-l plesnească atunci când greşeşte. OK, nu-l blamez pentru asta, e o atitudine politică normală. Profiţi de greşelile altuia, ca să ajungi la guvernare. Evident, şi PNL-iştii vor specula posibilele greşeli ale Guvernului Cioloş, ca să iasă în faţa poporului cu soluţiile lor, să se arate frumoşi, deştepţi şi curaţi, gata să guverneze. Şi zic: eu sunt un adept al guvernelor politice. Dar, e nevoie de o perioadă de exorcizare, cu un guvern tehnocrat la cârma ţării (fie el şi Cioloş), pentru ca să se cureţe clasa politică, să vină şi ea cu oameni noi, cu o nouă atitudine. Asta e lecţia pe care am primit-o, noi toţi, şi trebuie să ne folosim de ea. Şi, se pare că, per global-naţional, ne folosim!

Ce mă sperie şi mă enervează (nu foarte tare, doar aşa, ca şi când mi-a intrat apă în pantofi), este atitudinea unor colegi, prieteni, cunoscuţi, cetăţeni din jurul meu.

 Treceam zilele trecute, când tinerii încă manifestau prin Bucureşti, Timişoara, Braşov etc., prin piaţa de legume-fructe şi un vânzător de tomate de Dăbuleni, striga în gura mare: „Na, aţi vrut preşedinte neamţ, preşedinte neamţ aveţi! Vedeţi ce se întâmplă?! Aşa vă trebuie!”

Alta. Nişte cunoştinţa de pe feisbuc strigă în gura mare (adică postează în gura mare): „Priviţi ce fel de miniştri ne propune Guvernul trădător al lui Cioloş!” Şi, desigur, ni-l arată pe sărmanul medic în chiloţi, care trebuia să fie ministrul sănătăţii, dar a fost schimbat de Cioloş, că are simţ politic desemnatu’, ştie că nu trebuie să-şi creeze probleme de imagine de la început. Aşa, deci, „Guvern de trădători!”

Să mergem mai departe. Un alt prieten de-al meu postează cu titlu mare: „Nu vrem UDMR la guvernare!” Şi e suţinut cu like-uri şi comentarii: „Aşa e! Mi-ai luat vorba din gură!”, „Bravo!” Deci, ei n-au treabă cu Guvernul, au treabă cu ungurii. Deşi, nu s-a pus nicio clipă problema să fie cooptaţi membri de partid în Guvern, cu atât mai puţin de la UDMR. Însă, ce te faci cu oamenii noştri „sensibili” la orice nume care nu se termină în „escu”. Eu zic să-i dăm afară şi pe cei care au nume suspecte, din Naţionala de Fotbal a României! Şi, ca să fim siguri că nu greşim, să-i dăm afară pe ardeleni! Bine, sper că v-aţi dat seama că asta cu naţionala de fotbal am zis-o la mişto!

Deci, cam astfel de afirmaţii şi atitudini avem în jurul nostru! Şi, cu toate acestea, România se mişcă într-o direcţie bună. Dar, mi-e frică. Puţin. Mi-e teamă ca sub presiunea unor astfel de concepţii, România să nu se întoarcă unde a mai fost. Şi nu ne-a fost bine!

Oricum, un cititor mi-a făcut, recent, cel mai mare compliment. Mi-a zis: „Eu cred că tu iubeşti România aşa cum este ea!” Da, domnule, aşa este! Şi nu numai atât, dar îi găsesc, mereu, şi scuze. Şi, acum, România, chiar, mă uimeşte!