Menu

Articol

La Reşiţa mai sunt bani! Balul Rotary Reşiţa, un bal fabulos, la preţ de zeci de mii de euro!

În această dimineaţă s-a încheiat, la restaurantul Duşan şi Fiul din Reşiţa, Balul de Caritate Rotary – 2015, organizat de Clubul Rotary Reşiţa, pentru a finanţa câteva proiecte derulate cu scopul de a sprijini diferite categorii de persoane defavorizate. A fost un bal fabulos, atât prin ţinuta sa de sărbătoare selectă, la care a participat „protipendada” reşiţeană, cât şi prin rezultate, la petrecerea clasei de sus a reşiţenilor adunându-se, după aprecierea noastră, în jur de 20.000 de euro, care vor fi folosiţi pentru tineri defavorizaţi, pentru bolnavi, pentru tineri premianţi, cât şi pentru luminarea sărbătorilor de iarnă a unor copii cu probleme speciale.

Balul a adunat, în salonul restaurantului de pe drumul Lupacului, sute de oameni de afaceri, oameni de succes, cu poziţii importante în firme private şi în administraţie, snobi, care vor să fie văzuţi în lumea bună, care au donat bani şi au cumpărat lucrări de artă şi obiecte, fie pentru o glorie de o seară, fie pentru orgoliul lor de colecţionari, dar şi oameni modeşti şi generoşi, care s-au păstrat în umbră şi au contribuit cu sume substanţiale la ajutorarea semenilor. Balul a avut toate ingrediantele unei seri (şi nopţi) speciale, aproape incredibile, cu vedete artistice şi sportive, cu trupe muzicale celebre, toalete elegante, stridente, sexy, retro, de avangardă, cu neveste scoase de la naftalină, dar şi cu doamne şi domişoare rafinate şi fete fermecătoare, ca nişte prinţese.

Pe lângă dans şi muzică, pe lângă meniuri şi băuturi destul de pretenţioase, farmecul principal al serii (şi al nopţii) a fost dat de licitaţia de obiecte de artă, picturi şi sculpturi, mobilier lucrat manual, obiecte de anticariat, licitaţie aprigă, la care preţul de pornire al obiectelor a fost, în unele cazuri, dublat sau triplat. Obiectul vedetă al serii, vândut la licitaţie la preţul cel mai mare, a fost o oglindă cu taburet, din lemn masiv sculptat manual şi marmură de Carrara, furnir palisandru, stil Louis Philippe – 1880, care, pornind de la preţul de 400 de euro, a fost achiziţionat la preţul de 1300 de euro! Pe locul al doilea, ca preţ de achiziţie, s-a situat un fotoliu rustic, lucrat manual, din rădăcină de lemn exotic, la preţul de 650 de euro. Pe locul al treilea, ca preţ, s-a situat o lucrare de artă plastică, în tehnică mixtă pe carton, intitulată „Graţie”, realizată de Marian Truţulescu, care a fost achiziţionată la preţul de 600 de euro. În total au fost vândute la licitaţie aproximativ 30 de obiecte.  Au mai fost cumpărate picturi realizate de artiştii G. A. Scuratoschi, Vasile Popovici, Camelia Ciobanu, Maia Truţulescu, Nicolae Dumitru Vlădulescu şi alţii. Printre altele, a fost achiziţionată şi o baghetă de dirijor a maestrului Sabin Pautza şi un tricou, cu numele lui Rică Pîrîianu înscris pe el, donat de clubul de handbal HC Adrian Petrea Reşiţa. Un om de afaceri reşiţean a donat 1.000 de dolari pentru proiectul de eradicare a poliomielitei.  A fost organizată şi o tombolă, şi numai din biletele de la tombolă au fost adunaţi aproximativ 1.000 de euro.

Balul Clubului Rotary Reşiţa a fost patronat de către preşedintele clubului Virgiliu Oprişa, iar prezentatorul evenimentului a fost actorul Dan Mirea, de la Teatrul de Vest Reşiţa. Muzica a fost asigurată de trupa „Desperado” şi de tamburaşii de la „Banatsky Stim” din Kikinda – Serbia.

În treacăt fie zis, liderul „Desperado” a declarat la microfon că trupa a mai participat la zeci de astfel de evenimente, dar ei nu au mai văzut să se liciteze undeva cu atâta determinare şi să se adune atâţia bani. Fiind pentru scopuri caritabile, să fie primit!

Tags: 

Powered by Jasper Roberts - Blog